vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

MAI: Numărul de accidente grave înregistrate în minivacanţa de Paşte, cu 57% mai redus faţă de anul trecut

Numărul de accidente grave înregistrate în primele trei zile ale minivacanţei de Paşate a fost cu circa 57% mai scăzut faţă de perioada similară a anului trecut, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Pentru a asigura fluenţa traficului şi pentru a preveni accidentele grave, a fost suplimentat numărul de poliţişti rutieri care acţionează pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi. Elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie vor monitoriza traficul din aer, echipajele de la sol fiind informate în timp util despre locurile unde sunt probleme şi unde este nevoie de intervenţie rapidă. Pentru a descuraja conducătorii auto să depăşească viteza legală, poliţiştii vor acţiona cu aproximativ 370 de aparate radar. Dispozitivul rutier mobilizat astăzi este similar celui din ultimele zile, când numărul de accidente grave a scăzut cu peste 57%, faţă de sărbătorile pascale de anul trecut”, a precizat oficialul MAI.

Conform sursei citate, începând de vineri, 22 aprilie, aproximativ 25.000 de angajaţi ai MAI au fost mobilizaţi zilnic la nivel naţional, pentru a asigura climatul de ordine publică şi intervenţii în situaţii de urgenţă. Totodată, în noaptea de Înviere nu au fost înregistrate evenimente de ordine publică de o gravitate deosebită, a subliniat reprezentantul MAI.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din punct de vedere al numărului de participanţi, cele mai importante manifestări religioase au avut loc la lăcaşuri de cult din Bucureşti, Galaţi, Neamţ şi Suceava, unde au fost prezente între 6.000 şi 9.000 de persoane. În noaptea de Înviere, numărul total de credincioşi care au mers la lăcaşurile de cult, a depăşit 1,5 milioane. Datorită măsurilor luate şi a profesionalismului efectivelor implicate, nu au fost înregistrate evenimente de ordine publică de o gravitate deosebită (…)”, a precizat Monica Dajbog.

Și elicopterele MAI au executat, în ultimele trei zile, 53 de misiuni la nivel naţional, 48 dintre acestea fiind dedicate salvării unor persoane aflate în dificultate, a anunţat luni, Eugen Fricosu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) al MAI.

„Cu ocazia sărbătorilor de Paşte, aeronavele MAI au executat 53 de misiuni pe întreg nivel naţional. Dintre acestea, 48 au fost misiuni SMURD, prin care au fost salvate 44 de persoane aflate în dificultate”, a subliniat reprezentantul IGAv.

Conform acestuia, un elicopter a desfăşurat trei misiuni de monitorizare a frontierei de stat, timp de opt ore.

„Misiunile au fost desfăşurate în sprijinul Poliţiei de Frontieră, în zona judeţului Suceava. De asemenea, alături de poliţiştii rutierişti au fost efectuate două misiuni de monitorizare a traficului rutier, pe A1, A2, DN1, Centura Municipiului Bucureşti şi principalele ieşiri din Capital”, a mai precizat reprezentantul IGAv.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a transmis mulţumiri angajaţilor MAI pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile, dar şi cetăţenilor, care „au fost parteneri în eforturile de a asigura o minivacanţă fără probleme, respectând legile şi normele de convieţuire socială”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt Monica Dajbog, citată de news.ro

Politica