miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Un urs a intrar intr-o gospodărie

O alertă a fost emisă de către ISU Vâlcea, după ce sâmbătă dimineață un urs a intrat într-o gospodărie dintr-un cartier de la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea. Ursul nu a atacat oamenii și nici animalele din gospodărie, dar reprezentanții ISU au rămas în alertă pentru a preveni orice posibilă situație.

„Sâmbătă dimineaţă, ISU a transmis mesaj RO ALERT în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Feţeni, în urma apariţiei unui urs. Acesta a fost găsit în gospodăria unei familii, unde a provocat pagube materiale după ce a rupt un gard. Din fericire nu au fost semnalate persoane sau animale rănite sau atacate. La faţa locului au fost trimise două echipaje ale SMURD şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, conform g4media.ro. Reprezentantul ISU a mai menționat că ursul a fugit din gospodărie înainte ca echipajele de intervenţie să sosească, zona fiind în continuare supravegheată de jandarmi pentru a se asigura că aceasta nu se va întoarce.

Politica