joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Anchetă pentru gândaci la SJU Târgu Jiu

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a demarat verificări în cadrul unității medicale, după ce o femeia ar fi găsit doi gândaci morți în secția de Pediatrie.

„Referitor la situația sesizată de o aparținătoare pe o rețea de socializare (cei doi gândaci găsiți morți într-un salon al Secției Pediatrie), managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a discutat, în această dimineață cu doamna respectivă, urmând ca pe baza sesizărilor scrise să dispună verificarea acestor aspecte”, informează SJU Târgu Jiu.

Reprezentanții spitalului spun că vor fi verificate toate aspectele sesizate de femeie, inclusiv graficul de curățenie și cel de dezinsecție și deratizare: „În Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu se face dezinsecție și deratizare trimestrial, după un plan întocmit de Serviciul Prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM). Potrivit SPIAAM, s-a făcut această dezinsecție zilele trecute și este foarte posibil ca după această dezinsecție să fi apărut cei doi gândaci morti. Regretăm situația apărută”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: Pandurul

Politica