marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Medvedev: Rusia trebuie să se pregătească de o posibilă agresiune

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat, marți, că întărirea NATO cu Rusia „nu mai este doar o figură de stil” și că Moscova ar trebui să fie pregătită pentru o posibilă „acțiune agresivă”, a informat agenția de presă rusă TASS, citată de Reuters.

„Vorbim în primul rând despre o încercare de extindere a prezenței NATO în apropierea granițelor noastre (…) și asta nu mai este o figură de stil astăzi”, a spus fostul președinte al Rusiei, adăugând că țara sa trebuie să fie pregătită „ pentru acele acțiuni agresive care pot avea loc”.

Prin urmare, a continuat Medvedev, este importantă consolidarea, printre altele, a unui sistem care să permită securizarea țării cu „cel mai avansat armament”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Acest lucru necesită echipamente fiabile, de înaltă tehnologie, puternice – atât militare, cât și cu dublă utilizare”, a spus șeful adjunct al Consiliului de Securitate.

De asemenea, Medvedev a spus că sancţiunile împotriva Rusiei constituie „război economic”, dar că „nimeni nu va reuşi să izoleze Rusia şi să-i sufoce economia”.

Medvedev, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, președinte al Rusiei în perioada în care actualul lider de la Kremlin era prim-ministru, a avertizat săptămâna trecută NATO că, dacă Suedia și Finlanda se alătură alianței militare conduse de SUA, atunci Rusia va desfășura arme nucleare și rachete hipersonice într-o exclavă europeană, notează libertatea.ro

Politica