Un membru cheie al echipei Distribuție Oltenia se alătură celei mai noi generații Aspen Young Leaders Program 2022, dedicat tinerilor care au potențialul de a aduce o schimbare în societate și de a inspira mai departe. Este vorba de Liviu Drăguceanu, Manager Departament Programe Digitale și Operațiuni din cadrul operatorului de distribuție, cu o experiență de 11 ani în domeniul energetic.
Programul Aspen Young Leaders reunește anual 20-25 de tineri lideri, cu profile și experiențe diverse, care promovează un model de leadership inovativ, pe baza unor valori și interese comune. Programul este format din patru module (trei module de o săptămână și un modul de o zi) care se desfășoară în România, pe parcursul unui an. Primul modul are loc în perioada 4-9 Mai în Sâmbăta de Sus, județul Brașov, pentru cei 25 de participanți selectați. După încheierea programului, participanții vor deveni parte a comunității Aspen Fellows and Alumni și se vor implica activ în activitățile și evenimentele Institutului Aspen România, Aspen Fellows Network și Aspen International Network.
Un exemplu de leadership în cadrul Distribuție Oltenia și în cadrul Institutului Aspen România
Parte din echipa Distribuție Oltenia de 11 ani, Liviu Drăguceanu coordonează implementarea tuturor sistemelor informatice pe care compania le are în Strategia de Digitalizare, în calitate de Manager Departament Programe Digitale și Operațiuni. Evoluția sa profesională a inclus ocuparea unor funcții diverse, precum: Specialist Raportare, Șef Serviciu GIS, Manager Departament Piața de Energie. În prezent, activitatea sa principală vizează implementarea sistemelor de suport smart metering: Meter Data Management și Meter Data Collection și implementarea acestora la nivel operațional.
Pe parcursul carierei sale, Liviu s-a implicat și a coordonat numeroase proiecte de digitalizare sau proiecte co-finanțate cu fonduri europene care au vizat:
– implementarea contorizării inteligente în aria operațională Distribuție Oltenia;
– demararea și coordonarea proiectului GIS (Geographic Information System), platformă performantă pentru stocarea, analizarea și prelucrarea datelor tehnice ale rețelelor electrice;
– proiectul Data Governance (DG) pentru standardizarea datelor utilizate în cadrul tuturor sistemelor și creșterea eficienței prin transferul automat de date între sisteme;
– proiectul MDM + MDC (Meter Data Management System), care va asigura stocarea, procesarea și transmiterea datelor provenite din contoarele inteligente, permițând schimbul de date cu alte baze de date, inclusiv cu sistemul GIS și sistemul de facturare al Distribuție Oltenia.
Programul ASPEN Young Leaders răsplătește valorile care se regăsesc în cadrul echipei Distribuție Oltenia, iar participarea lui Liviu în această experiență este o recunoaștere de excepție a profesionalismului cu care specialiștii noștri își desfășoară activitatea de zi cu zi.
Divizia Oameni și Brand
Distribuție Oltenia