sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Poșta Română a reciclat 55 de tone de echipamente IT&C

Aproape 55 de tone de echipamente IT&C, aparatură electrică și electronică (DEE-uri) au fost predate de Poșta Română procesatorilor specializați, în vederea reciclării. Acțiunea face parte din seria asumării țintelor de mediu prevăzute în programul multianual de management și în strategia de dezvoltare a operatorului național de servicii poștale.

Potrivit unui comunicat de presă, cea mai mare cantitate de DEE-uri predată procesatorilor din domeniul reciclării a fost valorificată la nivelul Sucursalei București, unde peste 20 de tone de aparatură electrică și electronică scoasă din uz, prin procedura de casare, a putut intra pe circuitele de valorificare și protecție a mediului. În topul sucursalelor s-a înscris și Timișoara, prin cele peste zece tone de DEE-uri predate societăților de reciclare, urmată de Sucursala Constanța, unde au fost colectate și predate, spre valorificare, aproape șapte tone de DEE-uri.

Topul predării deșeurilor IT&C a fost completat de Sucursala Brașov, unde au fost direcționate spre circuitele de valorificare aproape șapte tone, de Sucursala Servicii Servicii Expres cu o tonă DEE-uri, dar și de Sucursala Craiova, care a predat societăților procesatoare 1,5 tone de deșeuri electronice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poșta Română a redus, în anul 2021, consumul energiei electrice cu 0,17 kWh/angajat/zi

Această acțiune face parte din programul multianual de management în care Poșta Română are asumată atingerea unor ținte privind îndeplinirea criteriilor de protejare a mediului. Potrivit auditului de specialitate, Poșta Română a redus, în anul 2021, consumul energiei electrice cu 0,17 kWh/angajat/zi, față de anul 2020, de la 1,42 kWh/angajat/zi, la 1,25 kWh/angajat/zi, ținta asumată de companie de 1kWh/angajat/zi fiind, încă, neîndeplinită.

Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române: Pe lângă efectele pozitive pentru protecția mediului, prin reciclarea acestor cantități importante de aparatură electronică, Poșta Română a intrat pe un trend pozitiv privind  impactul reducerii consumului de energie electrică la nivelul întregii rețele operaționale. Spunem acest lucru mai ales că, în ultimii doi ani, la nivelul oficiilor poștale, am desfășurat un important proiect de dotare cu echipamente IT de ultimă generație, care îndeplinește cerințele UE de protecție a mediului, cu un consum de energie mult diminuat față de aparatura predată reciclării

Politica