Lucrările de modernizare la Piața Chiriac sunt aproape de finalizare. Piața va găzdui doar produse autohtone românești, iar sectorul destinat sacrificării animalelor va fi funcțional de Paște. Primarul orașului, Olguța Vasilescu a spus că la acest moment se fac ultimele retușuri ale celor două clădiri din piață.
„Lucrările de reabilitare a Pieței Chiriac, acolo unde se vor comercializa doar produse autohtone românești, se apropie de finalizare. Se fac ultimele retușuri la cele două clădiri: la cea unde va fi depozitul și zona frigorifică se face curățenie în interior, iar la magazinul unde se vor desface produsele lactate, carnea, fructele și legumele se finalizează, în perioada imediat următoare, partea exterioară.
Sectorul destinat sacrificării și comercializării animalelor va fi funcțional în perioada Sărbătorilor Pascale, urmând ca întregul complex să fie gata în iunie, după ce va fi terminată și achiziția mobilierului și vor fi semnate contractele cu producătorii”, a spus edilul Craiovei, Olguța Vasilescu.
Primarul menționa în urmă cu jumătate de an că la Piața Chiriac vor avea posibilitatea să inchirieze spații doar producătorii autohtoni, care vor putea închiria standuri sau vinde direct din mașini, dar nu și firmele de intermediari. Piața va fi sub gestiunea SC Piețe și Târguri, iar adaosul comercial va fi modic, astfel încât prețurile sa fie foarte mici față de supermarketuri sau restul piețelor. Printre producători sunt așteptate și stațiuni de cercetare, precum cea de la Dăbuleni unde se cultivă cartof dulce, măslin, fistic, kiwi, banana nordului, căpșuni și altele.