SC Iridex Group Salubrizare alături de Consiliul Județean Dolj, Primăria Municipiului Craiova și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor ECODOLJ lansează caravana ecologizării. Scopul caravanei este ecologizarea zonelor cu cele mai mari probleme din Dolj și Municipiul Craiova, dar și conștientizarea populației cu privire la importanța unui mediu înconjurător curat, pentru sănătatea publică.
Prima acțiune de ecologizare a caravanei va avea loc în comuna Leu, sâmbătă, 2 aprilie 2022, ora 9:00. Voluntarii Iridex alături de voluntari din comuna Leu vor curăța Valea Bisericii.
”Pe lângă dorința de a face curățenie, voluntarii își doresc să accentueze simțul responsabilității, al răspunderii și al acțiunii imediate, când vine vorba de curățenia județului în care trăim. Echipa SC Iridex Group Salubrizare își dorește să încurajeze comunitățile să acționeze în mod responsabil față de mediu, ori de câte ori întâlnesc situații în care deșeurile au fost depozitate în mod necorespunzător. Totodată, caravana oferă un mediu oportun de informare și conștientizare cu privire la colectarea separată, în special în ceea ce privește comunicarea cu oamenii care locuiesc în mediul rural.
Fiecare dintre noi are puterea și obligația de a influența procesul de ecologizare. Protejarea mediului înconjurător nu este numai datoria statului sau a voluntarilor. Fiecare dintre noi trebuie să avem un comportament responsabil și să protejăm mediul înconjurător, pentru sănătatea noastră”, spun reprezentanții Iridex.