Consiliul Județean (CJ) Dolj a aprobat joi proiectele care vizează procedurile de atribuire ale produselor în școlile doljene. Responsabilitatea a trecut practic de la Consiliul Local (CL) Craiova, la CJ Dolj.
„Se aprobă asumarea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României, pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, din toate unitățile administrativ-teritoriale din Județul Dolj, pentru anii școlari 2022-2023 și 2023-2024. Direcțiile de specialitate ale Consiliului Județean Dolj duc la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri”, conform proiectului CJ.
Astfel, CJ Dolj a stabilit că produsul din categoria legume și fructe care va ajunge pe băncile elevilor doljeni este mărul. Fructul a fost ales dintr-o listă care conținea și pere, struguri, prune, dar și legume precum morcov, ardei gras, castraveți. Limita valorică zilnică/preşcolar/elev este de 0,6 lei pentru porţia de fructe şi legume.
„În temeiul art. 3, din H.G. nr. 640/2017, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul săptămânii, unui preşcolar/elev i se acordă gratuit 2 porţii de fructe şi/sau legume. Pentru anii şcolari 2022-2023 și 2023-2024, limita valorică zilnică/preşcolar/elev este de 0,6 lei pentru porţia de fructe şi legume. Ca urmare a Procesului verbal nr. 2367/09.03.2022 al Comisiei pentru aplicarea prevederilor H.G. nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2017 – 2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018, s-a decis ca în Județul Dolj în anii școlari 2022-2023 și 2023-2024 să se distribuie în unitățile de învățământ mere. Având în vedere cele menționate mai sus, se propune ca produsul care se va distribui în cadrul Programului pentru școli al României în anii școlari 2022-2023 și 2023-2024 la nivelul Județului Dolj să fie mărul”, se arată în proiectul CJ.