Guvernul elveţian a îngheţat active ruseşti vizate de sancţiuni în valoare de aproximativ 5,75 miliarde de franci (6,17 miliarde de dolari) şi este posibil ca această cifră să crească, a declarat joi un oficial guvernamental elveţian.
„Astăzi, pentru prima dată, vă pot oferi un indiciu cu privire la valoarea fondurilor îngheţate. Până la această dată, Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) a fost înştiinţat cu privire la fonduri şi active în valoare de aproximativ 5,750 miliarde de franci”, a declarat joi Erwin Hollinger, un oficial de rang înalt din cadrul Agenţiei SECO care supervizează sancţiunile.
Erwin Hollinger a precizat că printre activele îngheţate se află şi mai multe proprietăţi imobiliare folosite ca resorturi turistice.
Până acum, SECO nu a făcut precizări cu privire la valoarea activelor îngheţate sau a celor care ar putea fi supuse la sancţiuni.
„Cifra menţionată, de peste cinci miliarde de franci, este doar o fotografie la un anumit moment”, a spus Bollinger. „Având în vedere informaţiile cu privire la noi posibile extinderi ale listei sancţiunilor UE, pe care Elveţia le va introduce şi ea, este foarte posibil ca cifra să continue să crească”, a adăugat oficialul, scrie Agerpres.
Elveția este o destinaţie populară în rândul elitei ruseşti şi un loc unde este depozitată o mare parte din avuţia oligarhilor.
Anterior, Asociaţia bancherilor elveţieni (SBA) a estimat că băncile din ţara cantoanelor au în conturile lor active ruseşti în valoare de până la 213 de miliarde de dolari.
Cu toate acestea, Erwin Hollinger a atras atenţia că nu toate activele ruseşti din Elveţia sunt supuse la sancţiuni. „Nu orice individ sau entitate sancţionată are active în Elveţia. Şi, pe de altă parte, nu orice rus care are active în Elveţia se află simultan şi pe lista sancţiunilor”, a precizat oficialul elveţian.