duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Zelenski s-a adresat parlamentului italian: Pentru noi, Kievul este la fel de important cum este pentru voi Roma

Volodimir Zelenski s-a adresat, marți, parlamentului din Italia. În discursul său, preşedintele ucrainean a declarat că țara sa se află la limita supravieţuirii în urma războiului declanşat de Rusia, iar „pentru trupele ruse Ucraina este poarta pe unde vor pătrunde în Europa”.

„Pentru trupele ruse, Ucraina este poarta pe unde vor să pătrundă în Europa, dar barbaria nu trebuie lăsată să treacă”, a spus el.

Preşedintele ucrainean a cerut înăsprirea sancţiunilor şi presiunii la adresa Rusiei, insistând că războiul din Ucraina este poarta preşedintelui rus, Vladimir Putin, „de a intra în Europa”, relatează DPA și EFE, citate de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Invazia durează de 27 de zile, aproape de o lună, înseamnă că avem nevoie de alte sancţiuni şi de alte presiuni pentru ca Rusia să nu se poată aproviziona cu rezerve militare din Libia şi din Siria şi să se poată reveni la pace”, a declarat Zelenski în discursul său rostit în parlamentul italian în format de videoconferinţă.

Preşedintele ucrainean a avertizat că obiectivul Rusiei este „să influenţeze Europa” şi „să-i distrugă valorile, democraţia şi drepturile omului”, subliniind încă o dată că „Ucraina este poarta prin care armata rusă vrea să pătrundă în Europa”.

Zelenski a comparat în discursul său, susținut în fața parlamentului din Italia, Kievul cu Roma, spunând că asemenea poporului italian și pentru cel ucrainean capitala are o importanță majoră. El le-a spus politicienilor să-și imagineze orașul Genova complet distrus după trei săptămâni de război, așa cum este în acest moment Mariupol din Ucraina.

„Oraşe precum Mariupol au fost complet distruse. Oraşul avea înainte jumătate de milion de locuitori, aproape cât sunt în Genova, în Italia. Iar acum în Mariupol nu mai e nimic, doar ruine. Imaginaţi-vă Genova complet distrusă după trei săptămâni de blocadă şi bombardamente care nu s-au oprit un minut. Imaginaţi-vă Genova distrusă, din care oamenii încearcă să scape, să plece cu autobuzul cu maşina, încercând să ajungă într-un loc în siguranţă. Şi de la Kiev, de la capitala noastră puternică. Pentru noi, Kievul este la fel de important cum este pentru voi Roma. Astăzi Kievul este la limita supravieţuirii. Kievul merită să trăiască în pace, la fel cum Roma merită să trăiască în pace eternă, la fel ca orice alt oraş din lume. Din păcate, nu este cazul. Trupele ruseşti din jurul Kievului ucid şi torturează, răpesc şi torturează copii. Asta s-a întâmplat în Europa ultima dată atunci când naziştii au ocupat alte ţări”, a mai spus Zelenski în discursul susținut, marți, în parlamentul italian.

Ucraina a opus o rezistență „eroică” invaziei rusești, a declarat premierul italian, Mario Draghi, după discursul liderului ucrainean.

„Aroganța guvernului rus s-a ciocnit de demnitatea poporului ucrainean, care a reușit să frâneze scopurile expansioniste ale Moscovei și să impună un cost uriaș armatei invadatoare”, a declarat el în parlament.

Politica