sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Preșcolarii craioveni au învățat despre cum pot conserva cea mai importantă resursă a planetei, apa

Ziua Mondială a Apei este un eveniment anual al Organizației Națiunilor Unite care se concentrează pe importanța apei potabile. Astfel, în Craiova, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu și Compania de Apă Oltenia au organizat mai multe evenimente pentru a sensibiliza comunitatea asupra importanței apei.

„Apele subterane – să facem invizibilul vizibil”

În acest an, atenția va fi focusată pe resursele subterane de apă care sunt extrem de importante, dar nu sunt pe deplin recunoscute în elaborarea politicilor de dezvoltare durabilă. Genericul evenimentului din acest an este „Apele subterane – să facem invizibilul vizibil” și accentuează rolul vital al apelor subterane pentru sistemele de apă și canalizare, agricultură, industrie, ecosisteme și adaptarea la schimbările climatice.

ABA Jiu: Activități inedite pentru preșcolarii craioveni de Ziua Mondiala a Apei

Preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița ”Paradisul Copiilor” și ”Floarea Albastră” din Craiova sărbătoresc Ziua Mondială a Apei alături de Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova, organizând ateliere de lucru-experimente. Scopul acestei activități este acela de a stimula preșcolarii în desfășurarea unor activități cu caracter experimental și demonstrativ prin care să contribuie la păstrarea apelor curate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În timpul activităților de științele naturii, cadrele didactice și preșcolarii au creat desene, colaje, expoziții și mesaje despre apă. Totodată,  micuții au participat și la diferite activități practice, dintre care amintim plantarea unei flori, semănarea semințelor diferitelor legume în ghiveci, cât mai multe experimente cu apa.

Apa este esenţială pentru supravieţuirea noastră

Pornind de la faptul ca apa este esenţială pentru supravieţuirea noastră, prin activitățile desfășurate se urmăreste apropierea celor mici de mediul înconjurător,  însuşirea unor norme de comportament eco – civic,  formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele ecologice, stimularea creativităţii preşcolarilor prin realizarea unor lucrări care să sugereze atitudini, comportamente pozitive privind protecţia și economisirea apei, înțelegerea importanţei pe care apa o are în viaţa omului și necesitatea păstrarii ei curate, precum și identificarea acţiunilor negative ale omului asupra apei (pericolul poluării şi efectele ei).

Plecând de la conceptul că un copil e ușor de modelat și, la rândul său, îi poate corecta și pe adulții din jur, reprezentantul Apele Române Jiu le-a vorbit micuților despre importanța apei, valoarea acesteia și rolul moral al cetățenilor de a O proteja.

CAO: În mijlocul craiovenilor, de Ziua Mondială a Apei

Compania de Apă Oltenia implementează în această perioadă „Proiectul regional de de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dolj, în perioada 2014 – 2020”, care presupune investiții în sisteme de alimentare cu apă și canalizare de peste 445 milioane de euro.

”Am fost prezenți, astăzi, în centrul municipiului Craiova, cu două dintre utilajele achiziționate în cadrul acestui proiect, utilaje destinate lucrărilor de canalizare. Craiovenii au primit pliante cu informații despre investițiile cuprinse în proiect, materiale promoționale și am profitat de ocazie pentru a face și câteva recomandări cu privire la protejarea sistemului de canalizare. Acesta trebuie folosit în mod corect, nu drept coș de gunoi, întrucât utilizarea greșită generează blocaje și, implicit, disconfortul utilizatorilor”, se araată într-un comunicat.

Zona barajului de la Ișalnița, igienizată

Activitățile continuă mâine, 22 martie, cu igienizarea zonei barajului de la Ișalnița, împreună cu colegii de la Administrația Bazinală de Apă Jiu.

Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori. Acestea sunt împărțite în 22 contracte de execuție lucrări și 5 contracte de furnizare echipamente.

Politica