Căldură extremă a fost înregistrată, simultan, la ambii poli ai Pământului în ultimele zile – în unele zone din Antarctica au fost înregistrate valori de temperatură cu peste 40 de grade mai ridicate decât este normal, în timp ce în zona arctică, au fost detectate temperaturi mai mari cu 10 grade decât normalul.
Staţiile meteo din Antarctica au înregistrat temperaturi record, vineri, în timp ce regiunea se apropie de toamnă. La staţia Concordia (3.234 metri) au fost -12,2 grade Celsius, mult mai cald decât valorile medii. Între timp, la staţia Vostok (3.489 metri) s-au înregistrat -17,7 grade Celsius, stabilindu-se un nou record, relatează The Independent, citat de Agerpres. La baza Terra Nova din zona de coastă temperaturile au fost de 7 grade Celsius, cu mult peste pragul de îngheţ.
Reprezentanţii de la Centrul naţional de date despre zăpadă şi gheaţă din Boulder, Colorado, s-au arătat surprinşi, atenţia lor fiind îndreptată către zona arctică, unde a fost cu aproximativ 10 grade Celsius mai cald decât media, iar zonele din jurul Polului Nord se apropie de punctul de topire.
„Sunt anotimpuri opuse. Nu vezi nordul şi sudul topindu-se în acelaşi timp”, a declarat Walt Meier, om de ştiinţă în cadrul centrului din Colorado, referindu-se la cei doi poli. „Este cu siguranţă un eveniment neobişnuit”, a adăugat el.
Meteorologul Matthew Lazzara de la Universitatea din Wisconsin, care monitorizează temperaturile din zona Dome C II (3.250 de metri) din estul Antarcticii, a consemnat -10,1 grade Celsius, vineri, în condiţiile în care temperatura obişnuită în acest loc este de -43 de grade Celsius. „Aceasta este o temperatură pe care ar trebui să o vedem în ianuarie, nu în martie. În ianuarie este vară acolo. Este dramatic”, a spus el.
Ambii oameni de ştiinţă au spus că ceea ce s-a întâmplat în Antarctica a fost probabil doar un eveniment meteorologic întâmplător şi nu un semn al crizei climatice. Însă, dacă se întâmplă din nou sau în mod repetat, atunci ar putea fi ceva îngrijorător, parte din încălzirea globală, au spus ei.
În Antarctica, în ansamblu, vineri, a fost cu 4,8 grade Celsius mai cald decât o temperatură de referinţă dintre 1979 şi 2000, potrivit datelor Climate Reanalyser de la Universitatea din Maine, pe bazat modelelor meteorologice ale Administraţiei Naţionale Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite.
În acelaşi timp, în Arctica, în ansamblu, a fost vineri cu 3,3 grade Celsius mai cald decât media din 1979 până în 2000.
Prin comparaţie, în lume, în ansamblu, a fost cu doar 0,6 grade Celsius mai cald decât media din 1979 până în 2000.
Arctica se încălzeşte de două până la trei ori mai rapid comparativ cu restul globului şi este considerată o regiune vulnerabilă la criza climatică.