Lista jurisdicțiilor raportoare cu care ANAF face schimb automat de informații va fi actualizată, pe aceasta intrând și Maldive, conform unui proiect al instituției.
România efectuează schimb automat de informații financiare cu țările membre ale Uniunii Europene și cu Statele Unite ale Americii în conformitate cu Legea 233/2015 privind ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, astfel lista jurisdicţiilor raportoare nu cuprinde cele 28 jurisdicţii (statele membre și S.U.A.), deoarece aceste ţări nu cad sub incidenţa Standardului Comun de Raportare, scrie hotnews.ro
România are obligația să transmită statelor membre UE, precum și tuturor jurisdicțiilor participante, informații referitoare la perioadele impozabile stabilite, respectiv următoarele elemente care sunt plătite, garantate sau deținute de o institutie financiară în beneficiul direct sau indirect al beneficiarului real care este o persoana fizică rezidentă în altă jurisdicție, respectiv:
- dividende;
- câștiguri de capital;
- orice alte venituri generate de activele deținute într-un cont financiar;
- orice sumă pentru care instituția financiară este debitor, inclusiv orice plăți de rambursare;
- solduri ale conturilor.