miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Liceul Traian Vuia din Craiova sărbătorește primul zbor autopropulsat, realizat de inventator pe 18 martie 1906!

„Mă duc mamă departe, la Paris, dar lasă mamă să nu-ți pară rău. Am să vin de acolo în zbor sau n-am să mă mai întorc niciodată în casă”

Elev eminent, doctor în drept, inginer şi inventator, Traian Vuia s-a născut în anul 1872, în satul Surducu Mic, în Banatul Românesc. Liceul „Traian Vuia”, a fost înfiinţat în anul 1966 sub titulatura de „Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini”, el fiind primul liceu de profil industrial din fosta regiune Oltenia. În anul 1977 instituţia a fost desemnată să pregătească forţa de muncă necesară unei ramuri de vârf a industriei româneşti de construcţii de maşini –industria aeronautică – şi liceul a fost afiliat Întreprinderii de Avioane Craiova.

„Ideile sale au prins contur la Paris, unde a început cursuri de specializare în domeniul aeronauticii, finalizând proiectul primului său aparat de zbor în 1903, iar la 18 martie 1906, pe o distanţă de 12 metri, a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, un zbor care l-a consacrat ca pionier al aviaţiei”, spune Carmen Oprea, directoarea liceului din Bănie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Mă duc mamă departe, la Paris, dar lasă mamă să nu-ți pară rău. Am să vin de acolo în zbor sau n-am să mă mai întorc niciodată în casă”, acestea erau cuvintele lui Traian Vuia către mama sa în anul 1902 când pornește către capitala Franței pentru a-și pune în practică ideile deoarece alesese calea zborului și a progresului, deși putea să trăiască decent profesând avocatura. „Activitatea de astăzi o dedicăm marelui inventator român care a realizat la 18 martie primul zbor cu un aparat mai mare decât aerul. Elev eminent, doctor în drept, inginer și inventator, Traian Vuia, este unul dintre pionerii aeronauticii mondiale. Elevii și profesorii liceului din Craiova prin activitățile organizate au demonstrat și demonstrează că sunt demni de a fi urmași ai marelui inventator Traian Vuia”, mai spune aceasta.

Marian-Jean Marinescu, membru al Parlamentului European, a participat la evenimentul organizat în Craiova și a ținut să împărtășească cu toți aprecierea față de domeniul aviației: „Avem foarte multi romani importanti. Eu tin foarte mult la aviatie, sunt inginer de aviatie si ma bucur ca am reusit sa profesez aceasta meserie mai mult de 20 de ani”.

Inspectorul Școlar Județean Dolj, Daniel Alexandru Ion, a fost unul dintre invitații care i-a felicitat pe levi și profesori: „Mă bucur să revin astăzi într-un colectiv în care am activat o perioadă a carierei mele, colectiv în care am fost primit cu brațele deschise și de la care am avut multe de învățat. Sunt onorat să mă aflu astăzi aici și vreau să felicit întreaga echipă de conducere, și nu numai. Liceul Traian Vuia reprezintă mult. A avut perioade bune, foarte bune și, cu singuranță, își va propune alături de oameni minunați să reajungă acolo unde îi este locul”.

Comandor Ing. Dumitrescu Ilie,  Vicepreședinte Asociația ARPIA, a fost și el prezent și a precizat rolul instituției în domeniul aeronautic: „Activitatea noastră are ca obiect principal popularizarea tradițiilor și valorilor românești în domeniul aeronautic. Am devenit colaborator pentru educație la liceul Traian Vuia. Avem rezultate excepționale. Cât despre activitatea noastră, vreau să vă fac un mic istoric. Noi am trecut de la vorbe la fapte. Pentru a fi mai cunoscute valorile și tradițiile noastre, am construit copia aeroplanului Vuia 1 1936 și copia avionului Coandă 1910. Cu acestea două am avut succes în toate manifestațiile ce au avut loc în țară”.

Politica