marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Efectele războiului: Prețul grâului, la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani

Preţul grâului înregistra luni o creştere cu 7,2% la bursa de cereale de la Chicago, cel mai ridicat nivel din martie 2008, ajungând la 12,60 dolari per bushel, din cauza temerilor că aprovizionarea pe plan global va fi perturbată până la rezolvarea conflictului ruso-ucrainean.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% în cazul uleiului de floarea soarelui şi al seminţelor oleaginoase. „Până când luptele din Ucraina nu se încheie, nu ne putem aştepta la reluarea exporturilor de grâu şi porumb din Ucraina şi Rusia”, a declarat un trader european pentru Reuters.

Din cauza închiderii porturilor, a lipsei navelor dispuse să meargă în porturile ruseşti şi a impactului sancţiunilor, vânzările de grâu rusesc au scăzut semnificativ, informează Agerpres. Porturile ucrainene rămân închise iar comercianţii nu vor cumpere grâu rusesc, din cauza sancţiunilor, astfel încât cumpărătorii caută alţi furnizori. Cererea pentru exporturile UE de grâu a crescut săptămâna trecută iar tendinţa ar urma să continue, explică traderii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Pe fondul cursei către alte resurse, există temeri că unele ţări vor introduce restricţii la export pentru a opri dispariţia propriilor lor provizii, iar unii mari importatori vor neapărat să cumpere cereale, de teamă că preţurile vor creşte şi mai mult”, susţin traderii.

Bulgaria intenţionează să-şi majoreze rezervele de grâu şi să cumpere de la producătorii locali suficiente cereale pentru a asigura necesarul intern pentru anul următor, pe fondul riscurilor provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia şi al volatilităţii pieţelor, a declarat vicepremierul Assen Vassilev.

Producătorii spun că statul bulgar intenţionează să cumpere aproximativ 1,5 milioane de tone de grâu din cele trei milioane de tone care sunt încă în silozuri şi ar putea restricţiona exporturile de grâu până când sunt realizate planificatele achiziţii.

Traderii spun că Bulgaria, unul dintre exportatorii de grâu ai Uniunii Europene, se confruntă cu o cerere ridicată pentru exporturile de grâu, comercianţii încercând să înlocuiască grâul pe care intenţionau să-l cumpere din Ucraina şi Rusia.

În Ungaria, ministrul Agriculturii, Istvan Nagy, a anunţat vineri că vor fi interzise cu efect imediat toate exporturile de cereale din cauza creşterii preţurilor, în urma invaziei ruse în Ucraina.

Politica