Rusia este pe cale „să realizeze costul real al războiului” în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie „constructive”, a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak.
Mihailo Podoliak, prezentat ca un colaborator apropiat al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi sancţiunilor internaţionale, a spus acesta pentru cotidianul canadian The Globe and Mail.
„La începutul războiului, (ruşii) insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei”, a spus Mihailo Podoliak, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„Tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive”, a adăugat responsabilul care a participat la primele două runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina la frontiera cu Belarus.
A treia rundă de discuţii urmează să aibă loc luni, potrivit delegaţiei ucrainene.
Ruşii „au pierdut cantităţi importante de echipamente şi de personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează”, a subliniat el.
Mihailo Podoliak a reiterat cererea de a instaura o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei refuzată de NATO, ceea ce a provocat o reacţie puternică din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, reproşând Alianţei Nord-Atlantice că a dat „undă verde pentru continuarea bombardamentelor”.
Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu discute detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii „însemnate” pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.