miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite se oferă să medieze conflictul dintre Moscova și Kiev

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, le-a spus liderilor Rusiei și Ucrainei că este „pregătit să facă eforturi pentru a media” conflictul dintre cele două părți.

Acesta a purtat convorbiri telefonice separate cu Vladimir Putin și Volodimir Zelensky și și-a exprimat sprijinul pentru a găsi „o soluție politică” la conflictul pe care îl au.

El i-a spus lui Zelenski că regatul saudit va prelungi cu încă trei luni vizele turiștilor și rezidenților ucraineni care urmează să expire.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit presei din Arabia Saudită, Putin a fost cel care l-a sunat pe prințul moștenitor, care „a clarificat poziția regatului” cu privire la războiul din Ucraina.

Comunicatul Kremlinului precizează că cei doi lideri au discutat despre preocupările din domeniul energiei și au convenit să „să își coordoneze  în continuare abordările” în ceea ce privește producția de petrol, în calitate de parteneri-cheie în cadrul alianței OPEC+.

„Ținând cont de sancțiunile antirusești impuse de o serie de țări occidentale, Vladimir Putin a subliniat că este inadmisibilă politizarea problemelor legate de aprovizionarea cu energie la nivel mondial”, se arată în comunicatul Kremlinului citat de BBC.

Ţările arabe din Golf, inclusiv Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, s-au abţinut în mare parte să critice Rusia. Miercuri, însă, ele au votat în favoarea rezoluţiei Adunării Generale a ONU care cere Rusiei să se retragă „imediat” din Ucraina, notează AFP, preluată de Agerpres.

În cadrul convorbirii telefonice cu Vladimir Putin, Mohammed bin Salman a spus că Riadul doreşte să „menţină echilibrul şi stabilitatea pieţei de petrol”.

Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol şi aliaţii săi (OPEC+) nu doresc să îşi crească rapid producţia, în condițiile în care ofensiva rusă a determinat o creştere a preţurilor materiilor prime.

Joi dimineaţa, preţul barilului american de petrol WTI a depăşit 115 dolari, o creştere nemaivăzută din 2008, când preţul barilul de petrol Brent s-a apropiat de 120 de dolari. La sfârşitul zilei de joi, însă, preţurile petrolului şi gazelor au cunoscut o perioadă de acalmie. 

Politica