miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Vâlcea atrage bani europeni pentru învățământul special

Peste 70 mii euro a reușit să obțină Consiliul Județean (CJ) Vâlcea pentru cele două unități de învățământ special din județ, în urma crizei generate de Covid. Astfel, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Școala Profesională Specială Bistrița vor fi dotate cu materiale și echipamente sanitare.

„Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidarea capacității unităților de învățământ special din Județul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19”, în valoare totală de 336.834,31 lei, aproximativ 71.000 euro.Proiectul, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, vizează optimizarea capacității celor două unități de învățământ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale din județul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19. Astfel, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Școala Profesională Specială Bistrița vor fi dotate cu următoarele materiale și echipamente sanitare:- Echipamente de protecție individuală: măști tip chirurgicale, măști textile cu inserții transparente pentru logopedie, mănuși chirurgicale, combinezoane protecție, ochelari protecție, botoși unică folosință;- Dezinfectanți: gel dezinfectant pentru mâini, dezinfectant suprafețe gata de utilizare, detergent pardoseli, igienizant mâini, săpun lichid antibacterian;- Echipamente/dispozitive medicale necesare prevenirii și limitării infecțiilor cu COVID – 19/realizării sterilizării, dezinfecției aerului: lămpi bactericide cu ultraviolete și ozon; termometre digitale cu baterii K3; termometre infraroșu, purificatoare aer; pulsoximetre; nebulizatoare; – Produse de unică folosință: prosoape celuloză, boluri supă polistiren cu capac, caserole polistiren 3 compartimente, seturi tacâmuri, pahare unică folosință, saci pericol biologic”, conform CJ Vâlcea.

Politica