vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Separatiștii proruși din estul Ucrainei au atacat din nou case de pe teritoriul controlat de Kiev

Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au deschis din nou focul asupra localității Stanița din regiunea Lugansk în estul Ucrainei, folosind arme grele, potrivit Ostanii Blockpost. Aceștia au lovit două case, care au luat foc, iar partea ucraineană a cerut armistițiu de moment ca să stingă incendiul. În timpul zilei, un obuz a lovit o grădiniță. Teritoriul este controlat de guvernul ucrainean. În cea mai mare parte a satului nu există lumină din cauza bombardamentelor.

În total, de la începutul zilei, potrivit sediului Operațiunii Forțelor Comune (OOS) – care reprezintă agențiile de aplicare a legii ucrainene -, separatiștii au încălcat „încetarea focului” de 47 de ori.

Potrivit secretarului de stat american Antony Blinken, Rusia încearcă în prezent să creeze un pretext pentru declanşarea unui război în Ucraina care să justifice apoi invadarea acestei ţări de către militarii ruşi. Pretextul ar putea fi înscenarea unui atac terorist sau cu drone, pe teritoriul Rusiei, sau invocarea unei epurări etnice ori „genocid”, prin descoperirea unei false gropi comune, informează digi24.ro care citează CNN.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Rusia ar putea descrie acest lucru (descoperirea unei false gropi comune sau invocarea unui atac terorist) drept dovadă a epurării etnice sau a genocidului”, a spus Blinken într-un discurs rostit în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

Antony Blinken a mai spus că este de aşteptat ca înalţii oficiali de la Kremlin să se întrunească într-o şedinţă de urgenţă înaintea atacului. Un atac împotriva Ucrainei ar include bombardarea mai multor obiective, concomitent cu desfăşurarea de atacuri cyber.

Conform lui Blinken, SUA cred că Rusia a selectat deja obiectivele pe care tancurile şi trupele ruseşti le au de îndeplinit, iar Kievul – capitala Ucrainei – reprezintă un astfel de obiectiv.

Cu câteva ore mai devreme, preşedintele SUA, Joe Biden,declarat Rusia ar putea ataca Ucraina în următoarele „câteva zile”, iar deschiderea focului în estul Ucrainei de către separatiștii proruși ar putea reprezenta o înscenare – sau aşa-numită „operaţiune sub steag fals” – care să creeze Moscovei un pretext să atace.

„Toate indiciile pe care le avem arată că sunt pregătiți să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a spus Biden, adăugând: „Pare că se va întâmpla în următoarele câteva zile”.

Președintele SUA spune că Rusia ar putea fi „angajată într-o operațiune false flag (n.red. de înscenare)” pentru a declanșa un conflict militar, după schimbul de focuri între separatiștii proruși și forțele guvernamentale ucrainene.

Întrebat cât de ridicat este nivelul de amenințare pentru o invazie rusă a Ucrainei, preşedintele american a răspuns: „Este foarte mare”.

Politica