Un tânăr de 25 de ani din Olt a intrat cu mașina într-un gard, după ce s-a urcat băut la volan. Evenimentul a avut loc luni noaptea în localitatea Piatra Olt. Tânărul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar s-a ales în schimb cu dosar penal.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat că în eveniment a fost implicat un singur autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard. În urma evenimentului, tânărul nu a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus de polițiști la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind continuate cercetările”, conform IPJ Olt.