Sorin Cîmpeanu a vorbit despre renunțarea la semestre și trecerea la trimestre, cu 5 vacanțe aferente. Ministrul Educației spune că o decizie „fundamentată” va fi luată în martie.
Întrebat dacă sigur vor fi trimestre începând din viitorul an școlar, ministrul Educației a negat. „Nu! Sigură este propunerea Ministerului Educației. Am zis că vom avea un proces de consultare și de dezbatere bazate pe ce aștept să primesc de la experți în științele educației, cu privire la modalitățile în care putem îmbina această formă care se pliază perfect peste pedagogia modernă, module de învățare de 6-8 săptămâni, alternate cu săptămâni de repaus, care schimbare de formă trebuie să fie dublată de o schimbare de fond”, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni seara, la Digi24.
„Este vorba de partea de evaluare. Azi am petrecut aproape toată ziua cu colegii care au competență în domeniu pentru a vedea ce putem face pentru standardizarea evaluării. Sunt câteva soluții pe care deja le-am identificat, avem nevoie și de alte soluții care să vină în paralel cu această formă de organizare, care, avand 5 vacanțe, din care 3 sunt poziționate foarte clar, este vorba de vacanța sărbătorilor de iarnă, de sărbătorile pascale și de vacanța de vară, intercalate cu o săptămână de vacanță în octombrie pentru toți elevii și o săptămână în februarie, pentru toți elevii. Deci, iată, 5 vacanțe.
Cele 3 trimestre ar putea să cuprindă și „Săptămâna altfel” și „Săptămâna verde”, în care elevii ies dintre pereții școlii și se dedică unor altfel de activități.
Decizia va fi luată în luna martie și va fi puternic fundamentată”, a mai spus ministrul Educației.
„Am început cu semestre în 1998. Nu știu dacă e coincidență sau nu, dar de atunci, calitatea sistemului de învățământ a scăzut continuu, din păcate. Tot de atunci, am avut o rată de promovare mică la examenele naționale. Tot de atunci a început să crească și abandonul școlar, dar aștept analiza făcută de specialiști”, a conchis Cîmpeanu.