miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

„Anul marilor proiecte” ale CJ Dolj

Consiliul Județean (CJ) Dolj a prezentat, în cadrul unei ședințe susținute miercuri, cele mai importante proiecte pentru anul 2022. Domenii precum sănătatea, învățământul, mediul sau infrastructura vor primi anul acesta fonduri importante pentru atingerea obiectivelor.

Peste 840 de milioane lei este bugetul Doljului în 2022, iar o mare parte din acești bani vor fi direcționați către investiții în județ, după cum a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. Mai exact, suma dedicată investițiilor este de 574 milioane lei, adică 64% din totalul bugetului.

Președintele CJ, Cosmin Vasile, a vorbit despre majoritatea proiectelor de investiții, menționând că își dorește ca 2022 să fie anul în care se vor depune cele mai multe proiecte europene.
„Am numit anul 2022 anul marilor proiecte, pentru că este cumva anul în care finalizăm o serie de proiecte începute de CJ și în același timp demarăm o serie de proiecte noi, proiecte cu impact major, cu sume de finanțare destul de mari, majoritatea fondurilor fiind bazate pe bani europeni. Vrem să fie anul în care vom depune cele mai multe proiecte europene”, a declarat președintele CJ, Cosmin Vasile, care a menționat și faptul că aproximativ 67% dintre proiecte sunt efectuate pe fonduri guvernamentale. Din totalul proiectelor 39 se vor realiza pe fonduri nerambursabile.
Printre proiectele care sunt în derulare și vor fi finalizate anul acesta se numără și Clinica de Oncologie și Dermatologie din cadrul SJCU Craiova, modernizarea mai multor drumuri județene, centrul internațional Constantin Brâncuși, dar și Masterplanul de management al deșeurilor. La capitolul noi proiecte se regăsesc Stadionul Tineretului, parcul tehnologic IT, dar și reabilitarea altor artere rutiere importante din județ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din punct de vedere al investițiilor în domeniul sănătății, CJ are atât proiecte în derulare, precum și proiecte noi, importante. Clinica de Oncologie și Dermatologie, unde lucrările au ajuns deja în cea de-a doua aripă a clădirii, investiţia fiind de peste 10 milioane de lei în ceea ce priveşte reabilitarea imobilului şi 350.000 de lei pentru clădirea destinată îngrijirilor paliative, dar şi 350.000 de lei pentru diagnosticarea şi tratarea oncologiei pediatrice. Ambulatoriul pentru sportivi va primi de asemenea peste 2 milioane de lei pentru reabilitare, dar şi spitalul de Pneumologie de la Leamna, care va primi peste 11 milioane de lei pentru reabilitare şi construcţia unui nou imobil. De altfel, în şedinţa de joi, CJ Dolj urmează să aprobe alocarea a peste 36 de milioane lei pentru domeniul sănătății. O dată cu elaborarea bugetului general pentru anul 2022, suma de 36.560.000 lei va fi direcționată către mai multe unități medicale din județ, bani folosiți pentru finanţarea cheltuielilor de personal, a cheltuielilor cu medicamentele şi materialele sanitare, dar și pentru finanțarea spitalelor în vederea achiziționării de aparatură medicală.
În ceea ce reprezintă infrastructura, investițiile vor fi, de asemenea de amploare. 398 de milioane lei vor fi direcționate pentru peste 300 de km de drumuri județene. Din proiecte fac parte drumuri precum Craiova – Cetate, Segarcea – Zăval, Ghercești – Robănești – Teslui, dar și cel mai lung drum din județ și anume Giurgița – Băilești – limita cu județul Mehedinți, despre care președintele CJ a menționat că este într-un stadiu destul de bun de execuție, explicând totodată motivul întârzierilor la lucrări.
„Cel mai lung drum din județ,  Giurgița – Băilești – limita cu județul Mehedinți, este într-un stadiu bun de execuție. Am depășit problemele mari care au fost pe zona Urzicuța și zona Afumați, probleme cauzate de rețelele de canalizare pe acostamentul drumului, motiv pentru care s-a schimbat, pe alocuri soluția tehnică”, a adăugat președintele CJ, Cosmin Vasile.

Extinderea și modernizarea Aeroportului Craiova este de asemenea un proiect important vizat de CJ, proiect la care lucrările sunt în plină desfășurare, peste 6 milioane de lei urmând să fie direcționate către lucrări.
Un alt proiect important în 2022 vizează Stadionul Tineretului din Craiova, care urmează să primească aproape 2 milioane de lei pentru eliberarea amplasamentului și 2 milioane 400 de mii lei pentru proiectare. Noul complex sportiv ar urma să dețină un velodrom acoperit, pistă de atletism, teren de sport multifuncțional, fiind totodată configurat pentru desfășurarea evenimentelor sportive internaționale, la care vor putea participa aproximativ 5.000 de spectatori.

Nici zona de cultură nu a fost ratată de CJ, investițiile fiind de asemenea de amploare. Președintele CJ a menționat o parte dintre proiectele care vizează edificii precum Casa Dianu, Școala Cornetti, dar și trasee turistice pentru biciclete, care ar urma să tranziteze județul.

„Zona de cultură are o serie de obiective importante cum ar fi Casa Dianu, Școala Cornetti care este la ora actuală beneficiara documentației tehnice pentru reabilitare, fiind monument istoric, cele două cule din județ sunt de asemenea pe listă, se lucrează la conceptul muzeal și proceduri de achiziție, Conacul Săulescu, Castrul de la Răcari, dar și trasee de biciclete pentru zona de nord a județului, cu conexiune până în Cetate și zona de sud spre Ciuperceni, Valea Dunării”, a mai spus președintele CJ Cosmin Vasile.
Per total, investițiile care vizează județul Dolj în anul 2022 sunt unele de amploare, indiferent că este vorba despre proiecte începute, cărora li se vor aloca noi fonduri, fie că este vorba de noi investiții. Președintele CJ a mai menționat că o bună parte din proiecte au ca deadline finalul anului 2022. 

Politica