duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Cîmpeanu: 5.660.000 de teste vor ajunge în şcoli până la începutul săptămânii viitoare

Un număr de 5.660.000 de teste COVID vor ajunge în şcoli în acest weekend, până la începutul săptămânii viitoare, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„Având în vedere evoluţia epidemiologică şi importanţa respectării regulilor sanitare alături de testarea responsabilă, 5.660.000 de teste vor ajunge în şcoli în acest weekend, până la începutul săptămânii viitoare. 5.000.000 de măşti de protecţie au ajuns deja în şcoli. De asemenea, după cele 10,54 milioane teste livrate în şcoli săptămâna trecută, în cursul acestei săptămâni au mai ajuns în şcoli şi grădiniţe încă 2,3 milioane teste”, a informat ministrul Cîmpeanu.

El a adăugat că, la acest moment, „în toate unităţile de învăţământ sunt asigurate stocuri” pentru testările programate în prima decadă a lunii februarie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Fac un apel încă odată la respectarea strictă a regulilor sanitare şi raportarea responsabilă a rezultatelor testelor, astfel încât procesul educaţional derulat în condiţii de securitate sanitară să fie afectat cât mai puţin posibil”, a transmis ministrul Educaţiei, citat de Agerpres.

Politica