miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Schimbări pe bandă după instalarea lui Marian Copilu în fruntea clubului!

Papură a revenit cu funcție oficială în club, Dragoș Bon a fost retrogradat la echipa secundă, iar Pretorian i-a luat locul lui Dragoș Stăvaru în fruntea centrului de juniori.
Chiar dacă patronul Mihai Rotaru a negat zilele trecute o posibilă venire a lui Marian Copilu în fruntea clubului său, în cele din urmă mișcarea s-a produs. În mod cel puțin bizar, oltenii au anunțat instalarea lui Marian Copilu în funcția de președinte executiv cu două luni înainte de competiția pentru ocuparea acestui post, ce ar urma să se facă pe baza voturilor abonaților.

„Începând de astăzi, Marian Copilu este noul președinte executiv al clubului Universitatea Craiova. În Cetatea Băniei a sosit omul care a contribuit la cele mai mari performanțe ale echipei CFR Cluj. În calitatea sa de președinte, Marian Copilu a câștigat patru titluri de campion, două Supercupe ale României, a calificat echipa de două ori în grupele Europa League și o dată în Conference League. În anul 2019 a fost desemnat cel mai bun președinte de club în cadrul Galei Fotbalului Românesc. Universitatea Craiova îi urează lui Marian Copilu mult succes în familia alb-albastră!”, a anunțul clubului oltean.

După instalarea lui Copilu s-au produs și o serie de mutări. Astfel, Corneliu Papură, omul de încredere al lui Mihai Rotaru, a revenit în cadrul clubului în poziția de antrenor principal la echipa a doua. Dragoș Bon a fost retrogradat din postura de secund la prima echipă în cea de secund la echipa a doua.
La centrul de copii și juniori în fruntea trebii a fost pus Lucian Pretorian, după cum a comunicat clubul. Dragoș Stăvaru era șeful Academiei, dar rezultatele sub așteptări au dus la îndepărtarea sa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Lucian Pretorian este noul manager al Centrului de Copii și Juniori al Universității Craiova. Pretorian este în club de șase ani, mai exact din ianuarie 2016 și a fost până în toamnă Team – Managerul primei formații. Pretorian are sarcina de a duce academia Științei în cel mai scurt timp pe podium în România”, au comunicat oltenii.
În altă ordine de idei s-a realizat și primul transfer de când Copilu este șef peste clubul lui Rotaru. Nu a venit nimeni, a plecat Mihai Bălașa la Sepsi pentru 50.000 de euro.

„Clubul Universitatea Craiova anunță că fundașul central Mihai Bălașa a fost transferat definitiv la Sepsi OSK.  Îi mulțumim lui Mihai pentru tot ceea ce a realizat în alb-albastrul Științei și îi dorim mult succes în continuare”, a anunțat clubul bucuros că a scăpat de salariul fundașului căzut în dizgrație. Pe lista neagră se mai află Ivanov, Fedele, după ce și Mihai Roman a ajuns la Botoșani.

Politica