sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Rotaru îl reconfirmă pe Reghe, dar e pe punctul de a ceda puterea în club!

Chiar dacă l-a lăsat fără principalul aghiotant, patronul CSU Craiova spune că are încredere în continuare în Laurențiu Reghecampf.

În pauza de iarnă, Rotaru dădea afară antrenori. Așa au plecat Piți ori Papură în ultima perioadă, iar rezultatele lor nu au fost deloc mai prejos comparativ cu cele înregistrate de Laurențiu Reghecampf. În privința lui Reghe, care mai degrabă ține paginile tabloidelor, cu ecografii de bebeluși postate și scandalul monstru cu soția Anamaria Prodan, patronul CSU Craiova arată o mult mai mare răbdare. Și asta în ciuda seriei de 7 meciuri fără victorie. Singura pedeapsă primită de antrenor e că și-a pierdut secundul, pe Basarab Panduru, venit în finalul lui octombrie, plecat acum, la începutul lui ianuarie.
Reghe pare intangibil, fiind reconfirmat de Rotaru într-o declarație la digisport.ro: „Suntem genul de club care vrem să acordăm încredere antrenorului, nu vrem să schimbăm antrenorul la fiecare bătaie de vânt. Avem încredere în Laurențiu Reghecampf, echipa trebuie să demonstreze. Chiar cred că el va reuși aici. Nu credem în minuni, trebuie să fim cinstiți. Obiectivul acum ar fi să obținem un loc 2 sau un loc 3 și să câștigăm Cupa României”.
Anamaria Prodan a înaintat ipoteza că Reghe ar fi menținut la clubul oltean din cauza clauzei de reziliere, una exorbitantă, pe care Mihai Rotaru ar prefera să nu o achite.
În altă ordine de idei, Rotaru ar urma să cedeze puterea la club lui Marian Copilu.
„E adevărat că am fost implicat în toate hotărârile importante în anii aceștia, însă e o activitate care mă consumă enorm. Eu mă bucur mai puțin de unele succese decât sufăr după eșecuri. Câștigarea Cupei României a reprezentat o satisfacție, dar mai tare m-am consumat când ne-a bătut Poli Iași, spre exemplu”, a spus patronul CSU.
Dacă va avea mână liberă în totalitate, este plauzibil ca noul conducător din Bănie să vrea să-și impună un antrenor pe placul său, iar prețul de 200.000 de euro, cât ar urma să fie achitat din visteria clubului în cazul unei rezilieri unilaterale cu Reghe, să nu fie considerat unul enorm, având în vedere viitorul echipei.  

Politica