Polițiștii olteni au efectuat mai multe controale, luni dimineață, în mijloacele de transport în comun. Oamenii legii au aplicat amenzi de peste 27.000 de lei. Astfel au fost aplicate sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție, au fost retrase certificate de înmatriculare, iar totodată, cinci șoferi de microbuze sau autobuze au rămas fără permis, fiind prinși băuți la volan.
„În intervalul orar 06:30-09:30, poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat pe principalele drumuri publice din județ, pentru verificarea respectării măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în mijloacele de transport în comun”, conform reprezentanților IPJ Olt care au menționat că acțiunea a vizat verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, în perioada stării de alertă, prin: „respectarea Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de persoane, precum si pasagerii acestora; deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente; respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare; verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz; testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport”, au adăugat reprezentanții IPJ Olt.