Pompierii ISU Vâlcea au fost nevoiți să intervină în două rânduri, pentru a intra în apartamentul unei femei care nu voia să răspundă la ușă. Conform gazetavalceana.ro în decurs de aproximativ 72 de ore, pompierii, paramedicii SMURD și polițiștii au fost nevoiți să intervină la un bloc de pe strada Mărășești, intersecție cu Matei Basarab, din municipiul Râmnicu Vâlcea. O femeie a refuzat să-i răspundă fiului/tutorelui său la ușă, iar acesta a sunat la 112 și a solicitat ajutor pentru a intra în apartament.
“Este o persoană cu probleme, care nu vrea sa deschidă usa tutorelui. Este aceeași locație de zilele trecute” – ne-a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, afirmații susținute și de IPJ Vâlcea.
Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială cu scară, dar și cu una de Descarcerare. Dacă la prima intervenție nu a mai fost necesară, în cele din urmă, deblocarea ușii, ei bine, azi, 17 ianuarie 2022, la cea de-a doua intervenție, pompierii au fost nevoiți să intre pe geam. Femeia era teafără și nevătămată, însă până la urmă a fost preluată de un echipaj SMURD, probabil la solicitarea rudelor pentru a fi expertizată din punct de vedere medical, conform aceleiași surse.