Un tenismen legitimat la ATC Elite Târgu Jiu a devenit dublu campion naţional la categoria de vârstă Under 16. Performanța a fost obținută sâmbătă, de Călin Teodor Ştirbu, la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, în cadrul CN de iarnă. Originar din Slatina, sportivul va împlini 16 ani în luna martie.
Călin Teodor Ştirbu nu este la prima performanță obținută. Acesta a fost şi campion european cu echipa României în anul 2020: ,,Este un jucător legitimat la ATC Elite încă din anul 2018, de atunci a început antrenamentele cu noi. A fost şi campion european cu echipa României în anul 2020, iar săptămâna aceasta a câştigat Campionatele Naţionale de iarnă, la simplu şi dublu. Este antrenat de echipa ATC Elite. Preparator fizic este Daniel Tudorache, iar sfătuitorul său este Florin Mergea”, a declarat antrenorul gorjean Ştefan Piţian, directorul clubului ATC ELITE Târgu Jiu, conform gorjeanul.ro.
foto: gorjeanul.ro