luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

CSU Craiova rămâne fără Basarab Panduru

Omul de încredere al lui Laurențiu Reghecampf nu va mai continua în Bănie. Conform fanatik.ro, Basarab Panduru va pleca de la CSU Craiova. Acesta a ajuns printre alb-albaștri în urmă cu trei luni. De atunci, rezultatele oltenilor nu au fost prea strălucite, iar suporterii au asociat cele 7 meciuri fără victorie cu venirea lui Panduru în Bănie.

Panduru avea funcția de antrenor secund la CSU Craiova și era șeful de departament la ceea ce înseamnă analiză. Acesta se gândea la titlu când a hotărât să se alăture proiectului, dar doar la 3 luni distanță, craiovenii și-au stabilit obiective noi.

Acum a fost să fie. N-am crezut şi nici n-am vrut să mă întorc în campionatul nostru, am avut rezervele mele. Reghe mereu m-a sunat. Am fost la un meci amical invitat, acum o lună de zile, la Braşov. M-au invitat şi la masă, le-am spus că nu vin, că nu am ce să caut, dar au insistat şi m-am simţit bine acolo.  M-am simţit din grupul ăla şi am simţit că vreau să mă duc. Mă duc împăcat acolo. Cu toţi mă înţeleg bine, cu Reghe, Dinu, Bogdan, Caran. Suntem prieteni. Vorbesc cu Mihai Rotaru, am vorbit şi după, dar atunci am simţit că parcă sunt de acolo, m-am simţit bine. Atunci am zis că trebuie.  În zona Golfului aveam o problemă cu limba, cu discutatul. Aici e clar că e mult mai bine, văd un lucru şi-l pot explica cum trebuie şi cum vreau. Toţi ne ocupăm, toţi discutăm, lucrăm în echipă şi e cel mai bine. Craiova era candidată la titlu şi lucrurile merg foarte bine”, declara Panduru, conform telekomsport.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica