marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

PMP în pragul scindării! Cristian Diaconescu și Eugen Tomac își dispută conducerea partidului

Partidul Mișcarea Populară este în pragul scindării, în interiorul formațiunii existând cel puțin două tabere, una a actualului președinte Cristian Diaconescu și o altă tabără condusă de Eugen Tomac. Diaconescu acuză că se pune la cale un puci prin care să fie schimbată conducerea. 

„În această dimineață, am avut o surpriză neplăcută să constat că un grup de “organizatori binevoitori”, au convocat aseară o adunare, pe care au denumit-o în mod ILEGAL Colegiu Național(conform Statutului Partidului – urmează să revin cu detalii). Au încercat să legitimeze aceasta adunare, inducând în eroare participanții că eu și colegii mei din Conducerea Centrală am fi parte din această inițiativă.
Ca să fie clar, NU am inițiat, NU am participat la întâlnire, NU legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar”, a scris, joi dimineață pe Facebook președintele PMP, Cristian Diaconescu.

Acesta mai spune că pagina oficială a partidului a fost preluată de alte persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Deciziile de demitere și numire a altor persoane pe loc, cât și așa-zisul Congres anunțat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această inițiativă să cunoască consecințele în scurt timp. Comunicarea pe pagina oficială a partidului este în acest moment compromisă, ceea ce se postează acolo nu reprezintă poziția oficială a Conducerii Centrale”, a mai scris Diaconescu.

La scurt timp, pe un alt grup de comunicare, a fost transmis un comunicat de presă potrivit căruia a fost convocat Congresul partidului în luna februarie. De asemenea, comunicatul a fost publicat și pe pagina oficială de Facebook a partidului.

„Colegiul Național al PMP s-a întrunit statutar în data de 12 ianuarie 2022, cu prezența a 44 de membri din 69, și a decis convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022, la București, pentru alegerea unei noi conduceri”, se arată în mesaj. „Regretăm declarațiile domnului președinte Cristian Diaconescu cu privire la întrunirea statutară a Colegiului Național PMP prin care sugerează că toți liderii PMP care s-au întrunit au o altă agendă”, se mai precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, joi dimineață a apărut un nou grup de Whatsapp, iar fiecare tabără comunică cu jurnaliștii pe grupuri sparate, fiecare revendicat a fi „grupul oficial de comunicare”.

Potrivit unor surse din partid, miza acestui puci este schimbarea conducerii actuale, și forțarea unei alianțe sau fuziuni fie cu PSD, fie cu PNL. Fostul lider al partidului, Eugen Tomac este acuzat că ar conduce tabăra puciștilor, având promisiuni de la PNL că în urma unei fuziuni va primi un loc pe lista de europarlamentari la alegerile viitoare, scrie digi24.ro

„Cristian Diaconescu nu a fost de acord cu fuziunea cu PNL. Nu susține nici o alianță cu PSD. Acesta este motivul pentru care unii vor să îl schimbe”, spun sursele citate.

De partea cealaltă, cei care vor schimbarea conducerii spun că „nu s-a discutat despre relația cu alte partide, despre nicio fuziune sau alianță. PMP își continuă propriul drum, fiind al treilea partid la nivel național ca număr de aleși locali”.

„Tomac sună în teritoriu, Tomac conduce puciul”, mai spun sursele citate. 

În ultima perioadă, liberalii au încercat să obțină o fuziune cu PMP. De asemenea, PNL a început negocieri și cu ALDE. Asta în timp ce social democrații poartă discuții cu Victor Ponta pentru o fuziune cu Pro România.

Politica