duminică, decembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Furnizorii de energie sunt obligaţi să dea explicaţii clare consumatorilor cu privire la valoarea facturii

Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), la alte instituţii şi chiar în justiţie.

„Clienţii finali care au neclarităţi privind facturarea energiei electrice şi a gazelor naturale trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuţie pentru clarificări, acesta având obligaţia transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real. În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţei de judecată”, spun reprezentanţii ANRE.

ANRE recomandă clienţilor să încheie o convenţie de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale; să solicite citirea lunară a contorului; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis; să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul şi să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis; să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condiţiilor contractuale, în special modificarea preţurilor/tarifelor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dacă aceste modificări nu respectă condiţiile prevăzute în contract (preţ fix pe o anumită perioadă de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituţii care au atribuţii în acest sens, chiar şi instanţa de judecată.

„Precizăm că, în cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client în termen de 5 zile de la data emiterii facturii de regularizare. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare”, se mai arată în comunicatul reglementatorului din energie, citat de Agerpres.

Consumatorii pot apela call-centerul ANRE la numărul 0374554265 (telefon cu tarif normal în reţeaua Orange, apelabil din toate reţelele) şi la numărul 0219782 (telefon cu tarif normal în reţeaua Telekom, apelabil din toate reţelele).

De asemenea, consumatorii pot depune petiţii pentru aspecte care ţin de încălcarea cadrului de reglementare şi a legislaţiei primare incidente, prin intermediul rubricii Petiţii pe pagina web a ANRE.

ANRE a continuat acţiunile de control la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale pentru a verifica următoarele aspecte: respectarea obligaţiei privind emiterea de facturi care să cuprindă informaţii corecte, transparente, clare şi complete referitoare la plafonarea preţului final al energiei electrice şi al gazelor naturale precum şi consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensaţiei; respectarea obligaţiei de transmitere, în termenul legal, a răspunsului la reclamaţiile consumatorilor referitoare la facturi şi plata compensaţiilor aferente în cazul depăşirii termenului; respectarea obligaţiei de emitere a facturii cu decontul final de lichidare în cazul schimbării furnizorului şi transmiterea acesteia clientului final în termenul legal;

Furnizorii de energie electrică verificaţi sunt Electrica Furnizare, E.ON Energie România, Hidroelectrica, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, CEZ Vânzare, Tinmar Energy.

Furnizorii de gaze naturale verificaţi sunt Engie România, E.ON Energie România, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Premier Energy, Energia Gas & Power, Gaz Vest. 

Politica