sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Teatrul de Vară din Caracal, reabilitat cu peste 9 milioane de lei

Teatrul de Vară din Caracal va fi reabilitat, modernizat și adus la standarde europene. Conform gazetaoltului.ro, administrația locală a reușit să obțină fonduri prin Compania Națională de Investiții (CNI), fiind inclus în Lista sinteză de finanțare, ajungând astfel cel de-al patrulea obiectiv din ultimul an finanțat de companie.

Reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului de vară are o valoare de finanțare de 9 182 592, 38 lei și va fi suportată de către  Compania Națională de Investiții prin Programul Național de Construcții de Interes Public. Într-o sedință extraordinară a Consiliului Local Caracal desfășurată luni 10 ianuari a.c., consilierii locali au aprobat documentația de avizare a lucrărilor și indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv, dar și predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, în vederea executării obiectivului.

Primarul Caracalului, Ion Doldurea a declarat că teatrul va avea o capacitate de 1000 de locuri, iar spectacolele vor avea loc în fiecare primăvară, până toamna.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Teatrul de Vară se va moderniza total, capacitatea acestuia va fi de 1000 de locuri, va avea un acoperiș retractabil și o utilizare eficientă. Din primăvară până în toamnă târziu, toate spectacolele vor fi susținute în incinta acestuia ”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, conform aceleiași surse.

Politica