marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

2021 a fost anul dotărilor pentru salvamontiștii gorjeni

Salvamontiștii gorjeni au primit în anul 2021 an un ATV performant prevăzut cu roți și șenile, o remorcă specială pe roți și tălpici de zăpada pentru transport pacienți precum și o autospecială de intervenție Salvamont cu capacitate de transport pacienți si dotare medicală corespunzătoare acordării primului ajutor medical și menținerii funcțiilor vitale pe perioada transportului accidentatului.

Potrivit Consiliului Județean Gorj, salvamontiștii gorjeni au fost dotați și cu cu echipamente speciale de salvare în avalanșă prevăzute cu ABS, echipamente performante ce le pot asigura salvatorilor surprinși de avalanșa șanse de supraviețuire, fiind achiziționat un model novator pe piața de profil, tip vestă, ce le permite salvatorilor să transporte in spate trusa medicală, sacul cu echipament sau targa de salvare.

Totodată, Consiliul județean Gorj a asigurat serviciului Salvamont sumele necesare achiziției unei drone de înalta performanță cu care se va lucra in actiunile de căutare-salvare, precum și cele participării la proiectul Recco Romania. Astfel, 10 județe cu zona montana cu potențial ridicat de producere a avalanșelor au fost dotate cu detectoare RECCO, a căror achiziție a fost sprijinita cu o subvenție de 50% de către Salvamont România și Vodafone România, partenerul de tehnologie al Salvamont.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Peste 330 de acțiuni de salvare au avut salvamontiștii gorjeni in anul 2021, pana la acesta data, dar indicatorul principal este gradul de răspuns la intervenții si cel al persoanelor predate cu funcții vitale la unitățile medicale unde procentul a fost de 100%.

Politica