marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Incendiu de la instalația de Crăciun. Un bărbat a ajuns la spital

Un bărbat din Șirineasa, județul Vâlcea a ajuns la spital miercuri seara, după ce locuința acestuia a luat foc. Se pare că incendiul s-a produs de la instalația de Crăciun, în urma unui scurtcircuit.

„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați să intervină, iar când au ajuns la fața locului au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului în suprafață de aproximativ de 100 mp. din lemn și învelitoare din tablă. Până la stingerea incendiului, au ars acoperișul și a fost afectată zidăria construită din lemn cu cercuială și rigips.

La fața locului a fost solicitată și o ambulanță deoarece proprietarul locuinței în vârstă de 65 de ani suferise un atac de panică. După o evaluare preliminară, acesta a fost transportat la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare.  După aproximativ două ore și jumătate de la anunțarea evenimentului, incendiul a fost lichidat. Cercetările preliminare arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit de la o instalație de iluminat specifică sărbătorilor de iarnă”, conform ISU Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica