marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 3500 de petarde și artificii au fost confiscate de jandarmi!

Jandarmi au confiscat peste 3500 de petarde și artificii, de diferite categorii – P1, F2, FS1, interzise la comercializare de la șapte persoane, care abordau trecătorii cu o ofertă bogată de obiecte pirotehnice. Aceștia au fost depistați în zona unor unități comerciale din municipiul Craiova.


„Au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, dosarul fiind înaintat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor. În acest context, reamintim cetățenilor faptul că în conformitate cu legislația în vigoare, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an”, se arată într-un comunicat.


Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:
-​să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
-​să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;
-​să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie.
Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul materiilor explozive vor continua și în perioada următoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica