luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Risc mare de producere a avalanşelor în Masivul Călimani. Mai multe trasee, închise

Salvamontiştii din Suceava avertizează că riscul producerii de avalanşe în Masivul Călimani este mare, gradul patru din cinci posibile, la altitudini de sub 2.000 de metri. Preventiv, mai multe trasee au fost închise.

”Atenţionare! Risc MARE (4) de avalanşă pe versanţii N şi E din masivul Călimani de la altitudini de sub 2000 m. Declanşarea avalanşelor este probabilă şi printr-o slabă supraîncărcare, iar în unele situaţii chiar şi declanşări spontane de dimensiuni medii şi mari”, au transmis, miercuri, salvamontiştii din Suceava.

Aceştia anunţă închiderea mai multior trasee.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”În consecinţă, declarăm temporar închise (nu sunt sigure pentru parcurgere şi nu se face patrulă) toate traseele care pleacă din Gura Haitii spre vf. Pietrosu, Retitis, Călimani Cerb, Călimani Izvor”, au mai transmis salvamontiştii, potrivit News.ro.

Meteorologii anunţă că, în Carpaţii Meridionali şi Orientali este risc însemnat de produere a avalanşelor, respectiv risc e gradul trei.

Politica