miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Grecia reduce carantina la cinci zile pentru a nu paraliza funcționarea țării pe perioada valului Omicron

Grecia a decis marţi reducerea la cinci zile a carantinei pentru persoanele confirmate cu COVID-19, dar care sunt asimptomatice ori au simptome uşoare, pentru a preveni astfel paralizarea funcţionării ţării în urma creşterii fulminante a infectărilor cu varianta Omicron a coronavirusului.

Această variantă foarte contagioasă a devenit dominantă în Grecia; în regiunea Attica, ce cuprinde şi capitala Atena, peste 70% din noile cazuri de COVID-19 sunt infectări cu varianta Omicron.

Grecia a înregistrat luni un record zilnic de 9.284 de cazuri de COVID-19, număr aşteptat să crească şi mai mult de acum înainte ca urmare a transmiterii rapide a acestei variante, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Persoanele care îşi vor putea scurta carantina sunt cele care nu au simptome, sau care au avut simptome dar nu mai au febră şi observă de asemenea o atenuare a celorlalte simptome. Aceste reguli se vor aplica indiferent de statutul vaccinal al persoanei infectate, iar cei care-şi pot scurta carantina la cinci zile vor fi obligaţi să poarte permanent mască încă cinci zile. Lucrătorii din sectorul sanitar vor putea reveni la lucru doar cu un test PCR negativ.

În acest timp, guvernul de la Atena îndeamnă insistent populaţia să se vaccineze şi nu exclude posibilitatea unor noi restricţii, după ce în ultimele zile a decis mai multe serii de astfel de măsuri.

Aproximativ 65% dintre cetăţenii greci s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă şi circa 30% au primit şi doza de supra-rapel. Din 15 ianuarie vaccinarea anti-COVID-19 va fi obligatorie în Grecia pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani.

Politica