Insula turcească Ada Kaleh, un paradis pierdut. Așa o descriu bunicii, respectiv străbunicii noștri care au trăit pe vremea când bucata sălbatică de pământ, așezată pe mijlocul Dunării, avea o importanță deosebită. Cu un parfum oriental și o climă blândă, celebra insulă de turci care adăpostea sute de smochini și măslini a fost locuită încă din antichitate.
Cu aproximativ 1.000 de suflete, insula din vecinătatea Orșovei oferea comerț tuturor persoanelor care ajungeau aici, la prețuri cu mult sub nivelul țării la acea vreme. O amintire care nu va fi ștearsă niciodată din cărțile de istorie și totodată un potențial turistic care a pierit imediat după ce s-a creat lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Cu toate că s-a încercat reclădirea insulei dar și a obiectivelor istorice care au fost demolate, în aval, pe insula Șimian, acest lucru a rămas fără succes.
O comunitate restrânsă cu multe avantaje
Astăzi, orșovenii de vârsta a treia retrăiesc parcă din amintiri clipele de odinioară, când treceau cu barca pe insulă, mâncau smochine direct din pom, își cumpărau rahat ori dulceață de trandafiri și admirau faimosul covor roșu din moscheea de pe Ada Kaleh. Domnul Morariu din Orșova se numără printre puținii oameni care au trăit acele momente și povestesc cu drag și nostalgie în același timp ce a pierdut orașul de pe Dunăre.
„Ada Kaleh era o insulă ocupată doar de către turci. Îmi aduc aminte de ei că erau o comunitate foarte restrânsă dar care cunoștea foarte bine comerțul. Aveau o echipă de fotbal care se numea tot Ada Kaleh. De multe ori am plecat cu barca din Orșova, pe insulă. Am multe amintiri plăcute din acea perioadă”, își aduce aminte domnul Morariu, fost profesor de Educație Fizică și Sport în Orșova.
Fenomenul porto-franco, cel mai mare avantaj al turcilor de pe insula Ada Kaleh
Printre marile avantaje ale insulei, până prin anul 1983, se număra fenomenul de porto-franco.
„Turcii de aici erau scutiți de plata impozitelor ori a taxelor pentru marfa importată pe insulă. De aceea, pe Ada Kaleh puteam găsi celebrul porțelan rosenthal, fesuri, lucruri turcești, obiecte de artă la un preț cu mult sub nivelul pieței de atunci”, a continuat domnul Morariu.
Pe insulă se ajungea doar cu barca, iar fiecare transport costa. Domnul Morariu povestește că într-un an s-a întâmplat și un accident pe traseul până la insulă. Una din bărcile care transportau români spre Ada Kaleh s-a răsturnat și o femeie a murit înecată în Dunăre.
„Încă de când intrai pe insulă, nu puteai să îți dai seama care este casa omului sau care e prăvălia. Fiecare familie de turci obișnuia să producă rahat. Toți aveau în fața caselor fie rahat, cafea, fie dulceață de smochine sau trandafiri, pe care o produceau chiar ei. Tutunul se cumpăra la preț foarte bun pe insulă, pentru că turcii îl importau fără nicio taxă suplimentară”, povestește fostul profesor.
Celebrul covor roșu de pe insulă a ajuns în Dobrogea
Un alt punct forte al insulei de turci a fost celebrul covor roșu din moschee, el fiind unul foarte frumos și foarte mare.
„Nu știu să vă relatez cu exactitate cât era de lung, cert e faptul că toată lumea vorbea despre acest covor persan care din câte cunosc, a fost luat și adus în Dobrogea după ce insula a dispărut”, a punctat domnul Morariu.
Pe insulă, copiii turci aveau și o școală, I-IV. La finele claselor gimnaziale, aceștia își continuau studiile în Orșova.
„De multe ori am trecut pe insulă. Parcă și acum văd în fața ochilor parcul de la intrarea în fortăreață și căsuța de pe partea dreaptă unde era ridicat un sfânt de-al turcilor… îmi scapă acum numele. Era un peisaj frumos. Îmi amintesc că treceam cu prietenii mei aici, doar ca să mâncăm smochine”, mărturisește domnul Morariu.
Cazematele Ada Kaleh au fost construite de către austrieci, iar majoritatea turcilor de pe insulă și-au amenajat aici locuințe provizorii. Era o comunitate extrem de restrânsă și închisă care trăia din comerț. Insula s-a stins odată cu crearea lacului de acumulare de la Porțile de Fier.Tot atunci, majoritatea locuitorilor de aici au preferat să se mute în alte regiuni ale României sau să migreze în Turcia. Din acel moment, insula nu mai poate fi admirată decât în cărțile de istorie sau în vederile vechi ale bunicilor noștri. Ca să pozeze că le pasă, autoritățile comuniste „au mutat” în acea vreme insula Ada-Kaleh, mai jos pe Dunăre, pe insula Șimian, în dreptul localității Șimian, la marginea Severinului, dar a fost vorba doar de construcții, care acum au ajuns ruine, nu și de suflare omenească.
Legenda insulei Ada-Kaleh
Legenda insulei Ada-Kaleh spune că demult, peste toată împărăţia turcă domnea marele sultan Kaleh. Îi plăceau foarte mult războaiele şi femeile, haremul lui numărând peste 20 de femei. În urma unei lupte, oştenii i-au adus o prizonieră, o tânără frumoasă ce se numea Ada, pe care imediat sultanul a luat-o de nevastă. Ada i-a cerut sultanului să o ducă undeva departe de celelalte soţii. Astfel, Kaleh a dus-o pe o insulă înconjurată de ape, unde a poruncit să fie construite zidiri măreţe şi grădini ca în rai. De la un timp, Ada a început să fie îngândurată şi rece precum piatra. Într-o zi, întrebând-o de este supărată, sultanul a aflat că acesteia îi este dor de locurile natale. Kaleh a poruncit atunci să se pregătească o corabie dintre cele mai frumoase. Numai că ajunşi în largul valurilor, Ada s-a aruncat în apele înspumate. Înnebunit de durere, Kaleh s-a aruncat şi el în valuri, pierind amândoi. De atunci, insula s-a numit Ada-Kaleh.
