duminică, noiembrie 17, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Trei rezultate pozitive în prima zi de testare a elevilor

Prima zi de testare a elevilor în școli a adus și primele teste pozitive, în județul Olt. Toate testele pozitive au fost înregistrate la școala din Deveselu, unde conform adevarul.ro, doi copii de la clasa pregătitoare şi unul de la clasa a III-a au avut rezultat pozitiv la testul efectuat în această dimineaţă, acasă, de către părinţi. Doi dintre elevi, unul de la clasa pregătitoare şi unul de la clasa a III-a, sunt fraţi. Directorul şcolii, prof. Ciprian Rusu, a declarat pentru Adevărul: „Cei care sunt pozitivi rămân acasă. Le-am spus să sune la 112 şi în urma discuţiei cu DSP-ul să vadă cum va decurge testarea, dacă doresc să revină la şcoală. La cei cu teste negative le-am spus să vină cu ele la şcoală, le colectăm noi în recipiente speciale, să nu avem surpriză că folosesc acelaşi test timp de o lună de zile. Pentru că mai sunt părinţi care ar putea spune – l-am testat o dată, a fost negativ, n-are rost să-l mai testez şi a doua şi a  treia oară“. Părinţii elevilor cu teste pozitive au avut reacţii diferite. În timp ce părinţii celor doi fraţi au fost de acord din primul moment să anunţe DSP şi să ceară testarea PCR sau un test rapid autorizat, pentru a  confirma rezultatul testului de salivă, cea de-a doua familie a refuzat testarea PCR. Reprezentanţii şcolii au apelat în acest caz la medicul de familie, în speranţa că va avea mai multe argumente în favoarea unei noi testări. La acest moment, până la testarea PCR, nu e foarte clar dacă respectivele clase vor intra în online, de analiza DSP depinzând acest lucru, a mai spus directorul şcolii. În judeţul Olt au fost repartizate 125.000 teste, pentru aproximativ 54.000 elevi, fiecare elev primind câte două teste, conform aceleiași surse.

Politica