FCU Craiova traversează o perioadă dificilă din toate punctele de vedere. Rezultatele bune întârzie să apară, patronul schimbă antrenorii cât de des poate, iar suporterii deja au început să amenințe conducerea clubului. După ce alb-albaștrii au pierdut contra celor de la FC Voluntari, scor 0-2, Adrian Mititelu Jr. a anunțat că vinde clubul.
Mircea Bornescu, fostul președinte de la FCU Craiova nu crede că Adrian Mititelu va renunța atât de ușor la proiectul pe care s-a chinuit să îl aducă în prim-planul fotbalului românesc.
„Știți cum e, când este bine, suporterii sunt alături de echipă, când este rău, sunt mai pătimași și te înjură. Va trebui să faci față acestor lucruri, pentru că ăștia sunt suporterii. Identitatea Craiovei a continuat datorită suporterilor din Peluza Sud. Poate nu e cel mai bun mod de a susține clubul, prin aceste înjurături. Însă, va trebui să suporte toată lumea furia suporterilor, pentru că ei vor, cât de cât, echipa lor să aibă stabilitate, din punct de vedere al rezultatelor. Ok, nimeni n-a cerut să te bați la campionat, dar este destul de dificil să-ți vezi echipa în această situație. Este clar că nimeni nu și-a dorit acest lucru, însă proiectul, care s-a început în vară, din punctul meu de vedere, a fost total greșit. De renunțat, nu va renunța. Eu sunt convins că nu va renunța. Cel puțin Adrian Mititelu, sunt convins că nu va fi de acord ca echipa să fie vândută, pentru că el a suferit foarte mult din cauza acestei echipe, a investit foarte mulți bani, se află în închisoare din cauza fotbalului. Sunt 100% convins că nu va renunța așa ușor. Probabil că și ei sunt frustrați, supărați din cauza rezultatelor care sunt în momentul acesta la echipă. Totuși, au investit foarte mulți bani, iar jucătorii nu au venit pe salarii mici, investițiile care s-au făcut la bază sunt de ordinul milioanelor. Nu e ușor. Din punctul meu de vedere, ei au creat toate condițiile pentru a face performanță, dar nivelul jucătorilor, care au venit, nu a fost compatibil cu ceea ce înseamnă Universitatea Craiova. Eu, în momentul în care am fost la Craiova, am avut rezultate bune cu echipa, în Liga 2. Chiar îmi amintesc că, după înfrângerea de la Timișoara, suporterii m-au sunat și mi-au transmis că sunt alături de echipă, indiferent de ceea ce se întâmplă. Ei au fost alături de noi. Deci, pot să spun că în perioada aceea am avut o relație foarte bună cu suporterii”, a spus Mircea Bornescu, conform Fanatik.