duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Deșeuri periculoase descoperite de polițiști la o societate comercială din Tismana

Polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pentru combaterea operațiunilor ilegale cu deșeuri. Astfel, oamenii legii au constatat faptul că pe raza municipiului Târgu Jiu nu ar fi respectate măsurile obligatorii de gestionare a deșeurilor. Neregulile au fost descoperite la punctul de lucru al unei societăți comerciale, autorizată pentru recuperarea deșeurilor și resturilor metalice, dezasamblarea mașinilor și echipamentelor scoase din uz.

Din verificările efectuate a rezultat că administratorul societății, un bărbat de 54 de ani, din orașul Tismana, nu ar fi valorificat către un operator economic autorizat în vederea eliminării deșeurilor periculoase, cantitatea de 200 litri de lichid de răcire (antigel) provenit din tratarea vehiculelor scoase din uz, luându-se măsura indisponibilizării în vederea continuării cercetărilor”, informează IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica