miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Severin. Parc modern în zona dintre blocurile turn de pe Splai Mihai Viteazul

Marius Screciu, primarul orașului Drobeta Turnu-Severin, a anunțat pe Facebook construirea unui parc modern în zona dintre blocurile turn de pe Splai Mihai Viteazul. Acesta va avea aproximativ 8.000 mp și vine în ajutorul severinenilor pentru a-i determina pe aceștia să petreacă cât mai mult timp liber în zonele în care locuiesc.

„Chiar dacă Severinul stă bine la capitolul zone verzi, venim în întâmpinarea nevoii locuitorilor de a avea cât mai multe astfel de locuri. În această perioadă, lucrăm intens la reabilitarea și modernizarea zonei dintre blocurile turn de pe Splai Mihai Viteazu, unde construim un parc de aproximativ 8.000 mp, transformându-l într-un spațiu modern și plăcut. Se execută lucrări de gazonare, de plantare de copaci, pavăm aleile de acces și suprafețele de trafic.

Parcul va avea o instalație de udare automatizată, cu senzor de temperatură, lucru ce va menține verde gazonul parcului, pe întreg parcursul anului. De asemenea, modernizăm rampele de gunoi și am refăcut trotuarele de gardă de la blocuri, zona arătând cu adevărat modern. Este important să creăm cât mai multe astfel de spații moderne, pentru a-i ajuta pe severineni să petreacă cât mai mult timp liber în zonele în care locuiesc”, a scris primarul pe Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica