marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Israelul interzice intrarea în țară a cetățenilor străini din cauza temerilor legate de varianta Omicron a coronavirusului

Israelul a anunţat sâmbătă că interzice intrarea tuturor străinilor în ţară şi reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, Omicron, potenţial mai contagioasă și care îngrijorează oamenii de știință.

Interdicţia va fi aplicată pentru o durată de 14 zile și intră în vigoare de duminică seara. 

Guvernul israelian a decis sâmbătă seară și prelungirea perioadei de carantină obligatorie pentru israelienii vaccinați care sosesc din străinătate și a mai aprobat ca Shin Bet, serviciul de securitate internă, să urmărească persoanele infectate prin aplicația sa specială.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Israelul are confirmat până în prezent un singur caz de îmbolnăvire cu această variantă, la o femeie care a venit din Malawi, şi încă şapte cazuri suspecte.

Pe de altă parte, toți cetățenii israelieni care au sosit din țările africane în ultima săptămână vor fi contactați și li se va cere să intre imediat în izolare.  Israelul are deja instituită o „listă roșie” cu 50 de state africane, adică aproape toate, care sunt vizate de interdicții de călătorie.

„Cheia aici este prudența și riscurile minime până când vom afla mai multe. Vrem să menținem realizările extraordinare ale Israelului în timpul valului Delta – un Israel deschis și funcțional, cu o economie funcțională și un sistem educațional activ, cu copii care merg la școală. Aceasta este prioritatea principală”, a declarat premierul Naftali Bennett. „În acest scop, trebuie să menținem un control strict asupra granițelor țării”, a justificat el.

Bennett a mai spus că a vorbit sâmbătă seară cu directorii de la companiile Pfizer și Moderna și s-a consultat cu experți importanți din domeniul sănătății.

El a cerut israelienilor să se vaccineze și să facă doza booster, chiar dacă au trecut prin boală, iar copiii să fie vaccinați cât mai repede, înainte să intre în vacanță.

Israelul a aprobat săptămâna trecută vaccinul pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, dar doar 6,5% dintre copiii din această grupă de vârstă, adică aproximativ 65.000 dintr-un milion, au fost până acum vaccinați sau au programare.

De asemenea, 600.000 de adulți eligibili nu s-au vaccinat deloc în Israel, iar 1,1 milioane de israelieni vaccinați nu și-au făcut încă doza booster. Israelul are o populație de circa 8,6 milioane de locuitori.

Potrivit informațiilor pe care le are până acum Israelul, noua versiune a virusului, Omicron, este mai contagioasă, dar nu neapărat mai periculoasă sau mai rezistentă la vaccinurile existente, însă Ministerul Sănătății examinează în prezent aceste aspecte, scrie digi24.ro care citează presa locală.

De la începutul pandemiei, în Israel s-au înregistrat aproximativ 1.342.00 de cazuri de COVID și au fost aproape 8.200 de decese. Spre comparație, în România, țară cu 19 milioane de locuitori, au fost înregistrate oficial 1.775.572 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 56.000 de decese, în condițiile în care se testează mult mai puțin decât în Israel.

Politica