duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Fetița din Arad ucisă de tatăl vitreg avea autism, iar mama ei îi era asistent personal

Antonia, fetița de 4 ani și jumătate ucisă de tatăl vitreg, suferea de autism iar mama îi era asistent personal.

Antonia avea nevoie de atenție specială, însă iubitul mamei sale, în vârstă de 23 de ani, s-a enervat și a izbit-o de două ori cu capul de perete, potrivit propriilor declarații. După ce a observat că nu mai are puls a pus trupul acesteia într-un geamantan, a luat un taximetru şi l-a dus pe un teren viran, unde i-a dat foc.

„El motivează că a fost foarte tulburat și deranjat de multele treburi care au rămas numai pe el. Fetița s-a apropiat de el și, la un moment dat, din cauza stării în care se afla, a împins-o prima dată, iar ea a revenit. Atunci a împins-o prima dată cu capul de perete, ea s-a întors, iar apoi a mai lovit-o o dată și a căzut jos”, a declarat Pavel Palcu, procuror criminalist la Parchetul Tribunalului Arad.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În acest timp, mama fetei era internată la spital, unde aducea pe lume un alt copil, tatăl fiind tânărul de 23 de ani, scrie hotnews.ro

La audieri, tânărul a spus că a consumat droguri cu două zile înainte de crimă și i-au fost recoltate probe biologice în urma cărora se va stabili ce fel de substanțe interzise consumase.

Trupul fetiţei a fost găsit sâmbătă seară de un bărbat care îşi plimba câinele în apropierea cimitirului din cartierul arădean Bujac. Poliţiştii au găsit piciorul ars al unui copil, apoi trupul, căruia îi lipseau membrele inferioare.

Politica