Franța a raportat miercuri 10.050 de cazuri noi de infectare cu Covid-19 în 24 de ore. Este pentru prima dată în ultimele două luni de când se depăşeşte pragul de 10.000 de îmbolnăviri.
Într-un alt semn că virusul ia din nou avânt, spitalizările din cauza COVID-19 au crescut cu 84 în acelaşi interval, ajungând la 6764, creştere nemaiîntâlnită din 6 septembrie. Numărul total de cazuri noi se ridică acum la 7,18 milioane.
Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la terapie intensivă a crescut cu cinci în 24 de ore, ajungând acum la 1096, o creştere cu 58 într-o săptămână.
Franţa a înregistrat de asemenea 35 de noi decese din cauza epidemiei, totalul ajungând la 117.783, mai notează Reuters, citat de Agerpres.
În acelaşi timp, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri, Franţa şi-a vaccinat cu schema completă trei sferturi din populaţie împotriva coronavirusului.