luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Sănătății a crescut la 6 luni termenul până la care se pot acorda bonurile de masă de 100 de lei

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 vor putea ridica tichetele de masă în valoare de 100 de lei, de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccinare, în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă, potrivit unui ordin emis marți, 2 noiembrie, de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. Anterior, cei vaccinați puteau ridica tichetele de masă în termen de 60 de zile.

Măsura apare în contextul unor întârzieri la acordarea acestor vouchere în anumite județe din țară, unde oamenii sunt nemulțumiți că în ultimele săptămâni nu și-au primit tichetele de masa promise de Guvern, celor care se vaccinează cu schema completă.

Românii care s-au vaccinat anti-COVID-19 începând cu 31 august pot primi vouchere în valoare de 100 de lei începând din această lună. Voucherele se acordă sub forma a 5 tichete de masă în valoare de 20 de lei fiecare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De vouchere beneficiază toți cei care s-au vaccinat cu schema completă – două doze – după momentul publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență ce stabilește beneficiarii, adică data de 31 august, a clarificat marți, 12 octombrie, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, scrie hotnews.ro

Conform legii, românii care fac acum doza 3 de vaccin, așadar au făcut primele două doze în urmă cu cel puțin 6 luni, înainte de apariția Ordinului, NU pot beneficia de aceste vouchere.

Politica