miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Nu se mai prelungește carantina în Severin!

Rata de infectare în Drobeta Turnu Severin este într-un trend descendent, potrivit Prefecturii județului Mehedinți. Calculul estimat pentru următoarele 4 zile arată că incidența este în scădere, astfel Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinți, întrunit astăzi, 01.11.2021, în ședință extraordinară, a hotărât să nu mai prelungească măsura de carantină zonală pentru municipiul Drobeta Turnu Severin.

„Fac din nou un apel la responsabilitate din partea severinenilor, a mehedințenilor și a operatorilor economici pentru că doar printr-un efort comun vom reuși să limităm răspândirea virusului SARS-CoV-2. Structurile MAI vor continua activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat prefectul județului Mehedinți, Cristinel PAVEL.

Astfel, începând cu data de 01.11.2021, ora 20:00, la nivelul unității administrativ teritoriale Drobeta Turnu Severin se vor aplica măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Prin Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, în toate localitățile, a fost interzisă circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 22,00—5,00, cu unele excepții, precum deplasările în interes profesional, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, pentru achiziționarea de medicamente sau pentru alte deplasări justificate, precum pentru îngrijirea copilului, a persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori în cazul unui deces în familie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Persoanele care efectuează deplasări pe timpul nopții în interes profesional sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Persoanele, care se deplasează în interes personal, trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.Interdicția de circulație pe timpul nopții nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Acestea trebuie să facă dovada îndeplinirii uneia dintre cele două condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau prin intermediul certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.Este interzisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci și organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—21,00.

Accesul clienților în restaurante, cafenele și la terase, precum și în centrele și parcurile comerciale este permis doar pentru cei care sunt vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv cei care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Excepție fac persoanele care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, cu condiția să fie stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire din centrele și parcurile comerciale.La serviciile publice comunitare, care funcționează în centrele și parcurile comerciale, este permis accesul și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care fac dovada deplasării la un serviciu public comunitar prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic.

În sediile instituțiilor publice, ale regiilor autonome și ale operatorilor economici cu capital public, se permite accesul persoanelor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare ori care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Aceste condiții nu se aplică angajaților sau participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică.Tot excepție fac și persoanele care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și persoanele care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin.

Politica