marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua mondială a accidentului vascular cerebral! Tot ce trebuie să știm despre această urgență medicală

Accidentul vascular cerebral (AVC) este întotdeauna o urgență, indiferent de mecanismul de producere – ischemic (cel mai frecvent) sau hemoragic.

În cazul în care apar unul din următoarele semne sau simptome trebuie solicitată de urgență asistența medicală:

  • Asimetrie facială: rugați pacientul să zâmbească; semnul este pozitiv dacă o parte a feței rămâne imobilă.
  • Slăbiciune asimetrică a brațelor: pacientul este rugat să ridice ambele brațe; semnul este pozitiv dacă unul dintre brațe nu poate fi susținut sau nu poate fi ridicat.
  • Vorbirea: pacientul este rugat să repete o frază simplă; semnul este pozitiv dacă vorbirea îi este confuză sau de neînțeles.

„În prezența oricăruia din aceste 3 semne, trebuie apelat de îndată serviciul medical de urgență, fără a aștepta vreo îmbunătățire a simptomelor. Fiecare minut contează! Pe măsură ce trece timpul, crește riscul de producere a unor leziuni cerebrale ireversibile și de dizabilități. Chiar dacă semnele se pot remite, cum se întâmplă în cazul atacului ischemic tranzitoriu, este necesară prezentarea de urgență la spital, deoarece una din 3 persoane vor dezvolta un accident vascular cerebral”, au transmis reprezentanții Sanador.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Accidentul vascular cerebral ischemic acut reprezintă 87% din totalul AVC și poate fi tratat prin tromboliză sau prin trombectomie endovasculară, dacă pacientul ajunge de urgență într-un centru specializat. Pentru tromboliză, fereastra terapeutică este de 4 ore și jumătate de la apariția primelor simptome, dar ideal este ca tratamentul să fie administrat cât mai repede. Fiecare minut suplimentar în care țesutul cerebral este privat de oxigen se traduce prin pierderi neuronale care altfel ar putea fi evitate.

Fereastra terapeutică restrânsă în care poate fi administrat tratamentul pentru AVC ischemic acut face ca viteza de reacție și conlucrarea dintre echipa de pe ambulanță, medicii din Compartimentul de Primire a Urgențelor și medicul neurolog (care indică administrarea substanței) să fie esențială. Pacientul este apoi internat la Secția de Neurologie, unde rămâne sub tratament și sub supraveghere medicală. Pe parcursul spitalizării, pacienții care au indicație în acest sens beneficiază de consult și tratament de medicină fizică și reabilitare în cadrul Departamentului SANADOR de Recuperare și Medicină Fizică.

În fiecare zi, numeroase persoane care au suferit un atac vascular cerebral ischemic pierd șansele de recuperare completă, deoarece nu ajung la spital în timp util pentru a primi acest tratament. Este esențial ca oamenii să recunoască simptomele unui AVC ischemic și să se prezinte într-un serviciu de urgență în primele ore de la debut. În cadrul Spitalului Clinic SANADOR, dispunem de toate dotările necesare pentru tratarea acestei afecțiuni: departament de urgențe cu compartiment de primire urgențe și serviciu de ambulanță, serviciu de gardă de neurologie, radiologie și imagistică medicală și laborator de analize medicale 24 de ore din 24, precum și medici neurologi foarte bine pregătiți care administrează riguros tratamentul trombolic, conform protocoalelor în vigoare”, explică Dr. Simona Novac, șefa Secției de Neurologie din Spitalul Clinic SANADOR.

La 29 octombrie, este marcată Ziua mondială a accidentului vascular cerebral. Îndemnul transmis cu acest prilej se adresează tuturor: învață semnele, recunoaște accidentul vascular cerebral și salvează timp prețios!

Politica