luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Proiect pilot pentru prevenirea consumului de droguri, în liceele din România

În liceele din România, se va derula anul acesta un proiect pilot pentru prevenirea consumului de droguri, inițiat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), cu sprijinul Asociaţiei Cluburilor Lions District 124 România.

Specialiştii ANA, care au fost formaţi de către un trainer internaţional, Lions Quest, îşi propun dezvoltarea unor abilităţi sociale şi emoţionale necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de droguri pentru cel puţin 5.000 de elevi de liceu, se arată într-un comunicat al ANA.

De asemenea, un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a 10.000 de părinţi cu privire la importanţa factorilor de risc şi de protecţie familială legaţi de consumul de droguri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul „Abilităţi pentru acţiune” are o abordare complexă pentru prevenirea consumului de droguri, favorizând factorii de protecţie ai elevilor, prin dezvoltarea unei conexiuni puternice cu şcoala, implicarea părinţilor în viaţa copiilor şi dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare în luarea unor decizii sănătoase atunci când sunt presaţi să consume droguri.

Proiectul utilizează resursele pedagogice ale modulului Lions Quest – Abilităţi pentru acţiune (Lions Quest – Skills for Action-level II), un program cuprinzător şi universal, bazat pe dovezi ştiinţifice, tradus în 36 de limbi şi implementat în peste 90 de ţări.

Politica